E bine. Dupa cum imi avertizam cititorii si patronul in nr. 300, aceasta este ultima cronicheta pe care o public in cuprinsul rubricii de fata. La 26 mai 2000 am inceput cu N. Steinhardt. Am fost curios cu ce subiect voi ajunge sa inchei. Iata-l. Este Noica*. Mi se pare fair enough, ca sa nu spun perfect. Asa se face bucla.
Optzeci de scrisori si cartoline expediate de Constantin Noica intre 18 august 1968 si 18 august 1986 (ce simetrie!) catre acea doamna care a tradus in franceza nu doar poeme de Blaga, dar si Lacrimi si sfinti, nepoata a lui Duiliu Zamfirescu (fiica stiurlubaticului diplomat, cu chic dandyst si arome de samba, Al. Duiliu...), plecata din tara in 1961 (dupa sase luni de inchisoare in 1949 si un stagiu la cooperativa Dactilografia din 1958 incolo) pentru a reveni la Bucuresti ca traducator oficial al Quai d'Orsay-ului pe langa Charles de Gaulle, Pompidou, Giscard d'Estaing si Mitterrand. Ce rasucire de destin, nu credeti?
Familiara cu Cioran, Eliade si Barbu Brezianu, cu Monica Lovinescu, Virgil Ierunca, Ionesco, Leonida Mamaliga, Arsavir Acterian si altii asemenea, Sanda Stolojan il provoca pe Noica prin putinatatea operei, dezinteresul pentru posteritate si cheltuirea nepasatoare a talentelor. Dar il incanta prin faptul ca "asemenea barbatilor adevarati si spre deosebire de aproape totalitatea femeilor, tu iubesti mai mult partea a doua a vietii decat pe cea dintai. E aci un criteriu hotarator pentru mine spre a judeca pe oameni. Si de aceea nu judec femeile, caci ele stau sub conditia aceasta, deopotriva incantatoare si trista, de-a fi in fiinta si nu in devenire. Iubesc in tine mai mult decat orice faptul ca devii. Ca esti un concept deschis, si o bucurie deschisa, si o crestere catre nu stie nimeni ce (ca in Bach). Undeva esti inclasabila" - o elogiaza el la 30 iulie 1971. Superb omagiu!
Fara sa fie spectaculoasa ori
