În anul 2003, Cornel Ungureanu publică Geografia literaturii române, azi. Vol. 1 Muntenia, lucrare revoluţionară, menită să bulverseze tradiţionalele căi de sinteză a producţiilor literare. Profesorul timişorean anunţase de mai multă vreme acest proiect, condensase chiar ideea într-un volum publicat la Editura Universităţii de Vest, dar, la vremea respectivă, puţini au fost cei care au înţeles logica şi scopurile unui asemenea demers. De aici până la a vedea în proiectul profesorului Ungureanu doar rezultatul proverbialei vanităţi locale (,Tot Banatu-i fruncea", nu-i aşa?) sau, mai rău, tenebroase strategii secesioniste, nu a mai fost decât un pas, pe care mulţi l-au făcut cu deplină seninătate.
La prima vedere, geografia literară presupune abandonarea perspectivei diacronice în radiografierea unui peisaj literar (aceasta rămâne apanajul exclusiv al istoriei literare) şi chiar renunţarea la criteriul estetic în judecarea operelor literare, în favoarea unei nu se ştie cât de productive perspective de inventar, în care singurul criteriu care contează pare a fi cel cantitativ. În spirit postmodern, geografia literară nu ar mai miza pe o viziune centralizată şi ierarhii axiologice, ci pe scoaterea în evidenţă a legăturilor rizomice care se stabilesc între creatorii dintr-o anumită regiune. Este limpede că despre istoria românilor se pot spune multe lucruri, dar nici într-un caz că ar fi fost una unitară. Vreme de sute de ani locuitorii celor trei principate au trăit în realităţi politice diferite, au suferit influenţe culturale greu compatibile, s-au adaptat la sisteme de valori configurate altfel. Punctele de referinţă în domeniul culturii nu au fost, aproape niciodată, aceleaşi. În Argumentul care deschide volumul din anul 2003, autorul le precizează după cum urmează: Muntenia: cultura otomană, cultura grecească şi întemeierile francofone; Moldova: imperiu
