Impinsi programatic la saracie si resemnare, neinsemnatii predestinati isi pierd curajul si sfarsesc in groaza teribila a somajului iminent. Se traieste infulecandu-se spaime cu toptanul, intr-un hardau de neajunsuri din care razbate ghiortaitul matelor flamande. Angajatorul socialist sau comunist era ceva impersonal, lipsit de concretete imediata si palpabila. Uzina, intreprinderea ori fabrica era, la urma urmei, o particica a statului dominator si ubicuu, fata vizibila a acestuia. O fata cumsecade, in zilele de chenzina si prime, sau infricosatoare, cand aplica sanctiuni si amenzi. Angajatul "lucra la stat" si asta nu-i crea probleme suplimentare de constiinta, ca doar si ceilalti se aflau in aceeasi situatie. Batalioane intregi de oameni ai muncii tarandu-se spre atelierele cazone ale patriei la "tignalul" sirenelor ramase de pe vremea impostorului Roaita. O viata de stabila rutina si de marunte bucurii, dar cati ravnesc la bolta instelata a ideilor?

Acum, angajatorul este patronul ala lacom si discretionar, niciodata multumit, care pune mereu presiune pe subalterni. El are un nume, un chip si, mai ales, slabiciuni lumesti. Si, deseori, pacate cu nemiluita, pacate pe care "gura lumii" le poarta pretutindeni, astfel incat ele sa ajunga, ca oprobriu public, in fiecare fundatura a orasului sau a tarii. Pai, cum sa-ti fie drag insul care risipeste sume indecente pe te miri ce si-si exhiba trufas bogatia cu iz penal, in timp ce tie, amaratule!, iti arunca in scarba cateva milioane prapadite? "Lucrul la privat" devine o neintrerupta umilinta, o umilinta din care patronul isi trage osanza profitului, indiferent si cinic. Afacerea e "plantatia" pe care "negrisorii" se zbat sa supravietuiasca, indurand injosiri altfel inacceptabile. Teroarea si frica zilei de maine sunt vechilii fideli ai stapanilor de suflete goale. (Imaginea halelor imense, cu alveole din pano