O recentă succesiune de momente de specială atracţiozitate ale vieţii bucureştene de concert m-a determinat să observ temeiul, conţinutul acestor momente, felul în care sunt concepute, dar şi felul în care sunt percepute acestea în contextul actual, măsura în care pot fi apreciate drept evenimente ale acestui sfârşit de stagiune. Nu risc a face o apreciere psihosocială a evenimentului muzical în sine. Ar fi, poate, prea fastidios. Aspectele obiective merită a fi observate. Momentele muzicale considerate drept eveniment artistic, serile de muzică petrecute la Ateneu sau la Sala Radio pot fi apreciate fie din perspectiva publicului, fie din aceea a protagoniştilor, a dirijorului, a solistului, cei care propun un anume program de concert, fie din perspectiva instituţiei, sau din aceea a muzicienilor ansamblului orchestral. Toate aceste determinări trebuiesc observate pentru a aprecia natura evenimentului în spaţiul muzical artistic determinat, în spaţiul vieţii noastre de concert.

Spre deosebire de spectacolul teatral, de operă, de dans, spre deosebire de spectacolul atât de divers din zona Pop-Music, genuri în care participarea publicului pe întregul parcurs al spectacolului poate fi nemijlocită, poate fi stimulativă sau rezervată, glacială, în zona concertului de muzică - să o numim - academică, aprecierea publică se petrece de obicei la sfârşitul evenimentului, în mod direct, sau ulterior în presa scrisă, în cea vorbită. Nu sunt mulţi muzicienii performeri care simt respiraţia, reacţia intimă a ascultătorului în momentul performanţei, care intuiesc natura aplauzelor; ...de complezenţă, din entuziasm, apreciative sau solicitând reveniri, aşa-numitele "encores".

în mod cert, calitatea, natura evenimentului nu sunt determinate în mod absolut de reacţia publicului - aspect care, evident, nu poate fi ignorat - ci de adevărul artistic al spectac