Explorând biografia şi opera unor artişti moderni de excepţie, observi că după un segment "revoluţionar" drumurile lor creatoare au urmat direcţii foarte diferite. Unii - Picasso, Matisse - au căutat constant noi mijloace şi modalităţi de exprimare... Cézanne sau Brâncuşi şi-au dedicat viaţa perfecţionării unor imagini singulare... Există creatori - Monet, Braque - a căror operă târzie a fost multă vreme subapreciată tocmai pentru că era diferită de ceea ce creaseră în tinereţe... În fine, există o întreagă pleiadă de plasticieni a căror inventivitate creatoare şi capacitate de reînnoire s-au epuizat mult înainte de sfârşitul unei cariere îndelungate. Printre aceştia din urmă, alături de Ensor, Derain, De Chirico, Chagall, se numără şi Edvard Munch (1863-1944).

În consecinţă, o retrospectivă Munch organizată de Muzeul de Artă Modernă din New York nu a inclus decât puţine lucrări din a doua parte a carierei pictorului norvegian propunând, în schimb, o selecţie revelatoare a creaţiei sale de dinainte de 1900.

Expoziţia cu titlul "Edvard Munch: viaţa modernă a sufletului" a fost organizată cronologic, începând cu lucrări de un conformism care nu prevestea nimic. Treptat, cuminţi picturi de un naturalism academic sunt îmbogăţite, în urma unor perioade petrecute la Paris şi Berlin, de o paletă post-impresionistă şi de inflexiuni simboliste.

Importanţa lui Munch nu este legată de succesul cu care şi-a însuşit anume tehnici picturale "moderne". Şi nici de abilitatea lui de a rotunji o imagine într-un produs finisat, ireproşabil. Multe dintre lucrările lui sunt de altfel pictate parcă cu o voită neglijenţă... Includerea pictorului norvegian în panteonul picturii moderne este strict legată de capacitatea sa de a pune în pagină, ca nimeni altul, emoţii, stări afective. Munch a crezut că pictorul nu trebuie să "transcrie" realitatea înconj