Atentie, vin furtuni!
TIMIS. Meteorologii avertizeaza ca vin ploi abundente, vijelii si grindina. Avertizarea tine pana in 2 iulie, la ora 3, iar in Banat sunt asteptate averse cu descarcari electrice, vant puternic cu aspect de vijelie si chiar grindina.
Ploile torentiale vor cadea in cantitati insemnate, ce pot depasi 30-40 l/mp si izolat 70-80 l/mp. Pe suprafete restranse, in sud-vestul tarii sunt posibile si cantitati de peste 100 l/mp. (Nicoleta Chiru)
Investitie de cinci milioane de euro
TIMIS. Comuna Sacalaz a facut, ieri, primul pas pentru a face parte din zona metropolitana. Aici a fost pusa piatra de temelie pentru construirea Centrului de distributie est- european de anvelope, de catre producatorul Continental AG.
Investitia, in valoare de cinci milioane de euro va asigura 50 de locuri de munca. Aici se vor manipula zilnic aproximativ 14.000 de anvelope.
Anual acestea vor fi distribuite in tari precum Bulgaria, Ucraina, Serbia, Bosnia, Croatia, Georgia, Armenia, Azerbaijan, Kazahstan, Turkmenistan, Uzbekistan, Tadjikistan, Kirgistan si evident Romania, Centrul de distributie fiind cel mai mare din aceasta zona a Europei. (Georgeta Petrovici)
Incendiu la fabrica de pantofi
BUZIAS. Pompierii au fost anuntati, ieri, de un incendiu la o fabrica de incaltaminte din Buzias. De fapt, in incinta fabricii ardeau resturile ramase de la procesul de fabricatie al pantofilor. Cauza incendiului a fost foc deschis, pus intentionat de o persoana care probabil dorea sa scape astfel de aceste deseuri.
Pompierii au lichidat incendiul imediat iar dupa ce se va stabili exact cine a pus focul, ei vor putea sa amendeze societatea comerciala daca nu a respectat legile privind reciclarea deseurilor. (Nicoleta Chiru)
Targ de case
ARAD. Primaria municipiului organizeaza prima editie a Targului Ofer