Cele trei anotimpuri care ne despart de primirea ţării în Uniunea Europeană reprezintă şansa unică a unei norocoase lovituri pentru nu puţini: cei cărora, încet, dar lunecos, pămîntul le-a fugit de sub picioare de-a lungul a trei cincinale de confruntare socială. Factorii principali ai acestei istovitoare partide, asemănătoare încleştării faimoşilor supercorpolenţi niponi ce se împing cu kilogramele unei locomotive, şi-au asigurat o stare materială bunişoară pentru sine şi următoarele cinci-şase generaţii de urmaşi, în cazul în care aceştia se vor dovedi cât de cât capabili măcar miezul prăzii să-l păstreze, dacă nu să-l şi fructifice. întru cinstirea unor merituoşi bunici din minunata eră a tuturor posibilităţilor, tranziţie numită.

Atunci, la fiecare colţ de stradă te loveai de câte o supraponderală avere ce te implora cu patetice gesturi să n-o laşi acolo, în rigolă, la buna voie a cine ştie cărui fost proprietar, arţăgos nebun, edentate babe, trăindu-şi ultimele săptămâni prin tribunalele avertizate de către dl. Ion Iliescu să nu se emoţioneze. Spre a nu mai vorbi de nechemaţii reveniţi din străinătăţi, unde calomniaseră decenii de-a rândul patria socialistă, mândrii ei constructori. Ca să vezi forma palpabilă a norocului nerăbdător să fie cât mai grabnic apucat, trebuia doar să-ţi pui pe nas ochelarii speciali care o făceau perceptibilă. Un instrument absolut necesar, de găsit şi însuşit la o singură sursă. Numele acesteia - nu era un magazin de opticale -, nimeni nu-l cunoştea cu precizie, însă convenţional i se spunea Securitate. Semnai de primire, când şi când reveneai, pentru retuşuri.

Cunoscut al casei, intrai într-o lume ce furnizase o faimoasă replică personajului caragialian Tipătescu.

Necruţătoare cu adversarii, pe care, după poftele diriguitorilor, aci îi extermina, aci îi marginaliza, de o manieră lucie, Securita