Încheiam articolul de săptămâna trecută pe nota unor întrebări naiv-retorice, privitoare la cazul Dan Voiculescu. În esenţă, ridicam următoarele chestiuni: cum pot accepta membrii Partidului Conservator să fie conduşi de un turnător? Cu ce obraz te prezinţi în faţa electoratului, când şi un copil de şcoala primară va face legătura între averea colosală a ex-,umanistului" şi sumbrul său trecut de "afacerist"? Ce încredere poţi avea într-un om care te-a minţit în faţă şi continuă să se zbată isteroid în public - aşa cum s-a văzut şi în emisiunea de pomină când s-a confruntat cu Mircea Dinescu?

Între timp lucrurile s-au lămurit. La loc răcoros şi plin de iarbă verde, la Sinaia, "conservatorii" au arătat că puţin le pasă de astfel de întrebări şi că altele sunt preocupările lor. Panoramând sala, puteai, fireşte, detecta un aer de nelinişte şi îngrijorare. Dar el nu avea nici o legătură cu "moralitatea" şefului, ci cu eventualele consecinţe ale dispariţiei acestuia din fruntea partidului. Prin purtătorul de cuvânt, se dădea impresia că pagubele sunt minime şi că lucrurile se vor aranja de la sine. Deşartă iluzie! Nu se vor aranja deloc, iar Partidul Conservator are toate şansele să dispară de pe harta politică la fel de neobservat pe cât a apărut.

Nu trebuie scăpat din vedere că în jurul lui Voiculescu s-au adunat oameni cu o anumită greutate economică: investitori, patroni, directori, intelectuali fără operă, dar cu bună ştiinţă a relaţiilor sociale, profitori ai mişcărilor de bursă şi speculanţi ai situaţiilor favorabile. E de înţeles de ce, pentru astfel de oameni, prezenţa în Parlament e vitală. Fără informaţii, fără puterea de a manipula împrejurările, fără posibilitatea de a interveni direct asupra pârghiilor puterii tot talentul şi ambiţia lor n-au nici o valoare. Aşa încât, între ruşinea de a fi consideraţi subalternii unui turnător şi pr