Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Calaul de la Vacaresti, retinut 24 de ore

Publicat in Romania Libera, sâmbătă 1 iulie 2006 ·

Presedintele Asociatiei Fotbalistilor Amatori si Neamatori (AFAN), Alexandru Radulescu, a fost retinut ieri pentru 24 de ore, urmand ca astazi sa fie prezentat Tribunalului Bucuresti pentru a primi mandat de arestare preventiva. El va ramane in detentie pana astazi, cand judecatorii vor decide daca acesta va fi cercetat in stare de libertate sau de arest. Radulescu este cel care l-a impuscat in cap saptamana trecuta pe un tanar in timp ce se scalda intr-un lac de langa localitatea Vacaresti (judetul Dambovita). Acesta s-a prezentat ieri la audieri la Parchetul General. Radulescu a venit insotit de aparatorul sau, avocatul Catalin Dancu. Desi a incercat sa para spasit, declarand ca nimic nu conteaza decat ca baiatul sa scape cu viata, atitudinea relaxata si ochelarii de soare ii tradau nepasarea. Pe de alta parte, aparatorul sau, Catalin Dancu, a declarat ca a cerut familiei celui impuscat sa ia legatura cu spitalul si imediat dupa operatia care a avut loc ieri sa ii comunice clientului sau care este situatia medicala a tanarului ranit. Dancu a precizat ca Radulescu s-a oferit sa il transporte pe tanar la cea mai importanta clinica neurologica din Europa. "Prioritatea mea, cat si a lui (a clientului) este salvarea vietii baiatului", a mai spus Dancu. Totodata avocatul a anuntat ca nu stie de ce s-a aflat la Parchet, ca nu are cunostinta despre finalizarea vreunei expertize, mentionand ca tot ceea ce stie despre ajungerea expertizei la Parchet a aflat din presa. In final, aparatorul lui Radulescu a mentionat ca oferta pe care clientul sau a facut-o familiei celui impuscat este una care nu poate fi refuzata, adica transportarea bolnavului cu un avion la cea mai importanta clinica din Germania. Intrebat daca va cere o contraexpertiza in situatia aparitiei unor elemente nefavorabile clientului sau, Dancu a spus: "Ma voi lamuri cu procurorul. Nu stiu de ce suntem astazi a

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ilie Bolojan, despre respingerea candidaturii lui Călin Georgescu: Avem o decizie a Curţii Constituţionale, pe care nu putem decât să o respectăm, pentru că altfel nu mai există niciun fel de ordine, într-un stat

News.ro acum o ora
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a declarat vineri, despre respingerea candidaturii lui Călin Georgescu, că avem o decizie a Curţii Constituţionale, pe care nu putem decât să o respectăm, pentru că altfel nu mai există niciun fel de

Curtea Constituțională a publicat hotărârea prin care a anulat candidatura lui Călin Georgescu

Wall-Street.ro acum 2 ore
Curtea Constituțională a publicat hotărârea referitoare la eliminarea lui Călin Georgescu din cursa prezidențială. Recent, Curtea Constituțională a respins și contestația lui Georgescu cu privire la decizia de respingere a înregistrării candidaturii

Ilie Bolojan, întrebat dacă România ar trebui să ceară focoase nucleare, ca Polonia: Pentru fiecare ţară este importantă securitatea şi siguranţa ei / Ce avem în momentul de faţă, prezenţă militară, planuri de apărare NATO sunt suficiente

News.ro acum o ora
Preşedintele interimar, Ilie Bolojan, a declarat, vineri, că pentru fiecare ţară este importantă securitatea şi siguranţa ei, dar consideră că România nu ar trebui să ceară în acest moment amplasarea de focoase nucleare. ”Ce avem în momentul de faţă

Scandal între mai multe eleve de la un liceu din Câmpina, județul Prahova

Ziua Constanta acum 2 ore
De la o discuție în contradictoriu legate de vestimentație, cinci eleve ale unui liceu din municipiul Câmpina s-au luat la bătaie. ''Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpina au fost sesizați de către un profesor al unei unități de învățăm

Percheziţii într-un dosar penal privind acţiuni împotriva ordinii constituţionale

HotNews acum 5 ore
Parchetul ICCJ a anunţat că vineri au loc percheziţii domiciliare în cadrul unui dosar penal ce vizează infracţiuni deosebit de grave la adresa ordinii publice şi securităţii naţionale, conform News.ro. „Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă

Două contestații privind candidaturile lui Nicușor Dan și Crin Antonescu, respinse de CCR

Ziua Constanta acum 14 minute
Curtea Constituțională a Românie informează că în ședința din data de 14 martie 2025, Curtea Constituțională, în cadrul atribuției privind respectarea procedurii pentru alegerea Președintelui României, a luat în dezbatere două contestații. Potrivit

Claudiu Târziu contestă candidatura lui George Simion: „Trebuia un candidat cu şanse mai mari”

Adevarul acum 36 minute
Preşedintele Consiliului Naţional de Conducere (CNC) al AUR, Claudiu Târziu, a declarat, vineri, că partidul său ar fi trebuit să aleagă „un candidat cu şanse mai mari” pentru alegerile prezidențiale din luna mai.

Ford Otosan Craiova începe livrarea primelor vehicule electrice fabricate în România

HotNews acum o ora
Producătorul auto Ford Otosan anunță vineri un moment important, fiindcă primele vehicule electrice produse în România pleacă spre clienții Ford din întreaga Europă. Compania produce la Craiova trei modele complet electrice: Puma Gen-E, E-Transit Co

BREAKING NEWS Percheziţii la mercenari ai lui Potra

Wall-Street.ro acum 4 ore
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie efectuează, vineri, percheziţii domiciliare în cadrul unui dosar penal ce vizează infracţiuni deosebit de grave la adresa ordinii publice şi securităţii naţionale. Anc

Bolojan deschide grădina și interiorul Palatului Cotroceni pentru vizitatori: E un semn de respect

Wall-Street.ro acum o ora
Începând cu a treia săptămână din luna martie, grădina și interiorul Palatului Cotroceni vor fi deschise vizitatorilor, a anunțat Bolojan. "La fiecare final de săptămână, de vineri până duminică, toată această suprafaţă, inclusiv interioarele, vor f

Vremea

București
acum

20°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/25°
dum.

15°/22°
lun.

3°/14°
Iasi
acum

20°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/23°
dum.

5°/10°
lun.

2°/9°
Constanta
acum

21°
vin.

11°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

5°/10°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/16°
lun.

-1°/7°
Timisoara
acum

19°
vin.

10°/19°
sâm.

12°/20°
dum.

8°/13°
lun.

1°/9°