Romanii sunt mari sau mici. Asa ar putea scrie in cartile de istorie, daca aceasta s-ar confunda prea des cu isteria. Prea multe statui, din ce in ce mai putini oameni la originea lor.
Lectia de la care multi au lipsit, nu intotdeauna din vina lor, este admiratia desprinsa de febra chibitatului in absolut. Putini sunt aceia care mai sunt in stare sa faca reverente in fata unui om exceptional, fara sa adauge cateva suturi in gura pentru competitorii sai, fie ei si indirecti.
Initial, scenariul Mari Romani mi s-a parut inca o ocazie penibila de a vorbi prostii pline de simtire despre Stefan cel Mare si Eminescu. Privind cu mai multa atentie la rezultate si la mecanism, cred insa ca e mai degraba inca un pas spre purificarea si normalizarea dezbaterii publice.
E una dintre primele ocazii de a pune in practica un anumit tip de sinceritate, capabila sa ne elibereze de miturile mostenite de la comunisti, dar si de obisnuinta de a repeta ce spun mai toti cei adunati sa palavrageasca la colt. Este, daca vreti, o intalnire importanta intre admiratia mecanica, sustinuta de dresaj si ignoranta, si admiratia naturala, nascuta din sinceritate si cunoastere.
Peste 50 la suta dintre cei care spun ca il admira pe Eminescu nu au citit in viata lor un vers de-al sau, peste 70 la suta nu sunt in stare sa recite altceva decat celebrul Noapte Buna! din "Somnoroase pasarele".
In afara de prabusirea lenta, dar sigura a mitologiilor produse de Epoca de Aur, mi se mai pare interesant, de exemplu, sa aflam in ce masura cred votantii ca dispunem de femei demne de a fi admirate.
Misoginismul nativ geto-dac sigur va face ravagii si in aceasta privinta. Este, asadar, inca o ocazie nestiintifica, dar veridica de a afla in ce hal de degradare evolutionista se afla mentalul boborului. Partea luminoasa si buna este ca, pana acum,
