Prapastia din ce in ce mai adinca in care se prabuseste fara mari sanse de scapare invatamantul romanesc de toate nivelurile a facut sa curga multa cerneala in presa din Romania din ultima vreme. Ultimul scandal s-a iscat in jurul invatamintului universitar si al criteriilor de stabilire a titlului de profesor. Nu am sa intru aici in detaliile pozitiei fiecaruia dintre participantii la dezbaterea careia i-au oferit spatii largi 22, Observatorul Cultural, Timpul si alte publicatii culturale. E de ajuns sa mentionez ca vilva mare s-a iscat din pricina adoptarii de catre actualul ministru al educatiei, Mihail Hardau, a unei decizii guvernamentale prin care profesorii universitari din Romania nu ar trebui necesarmente sa aiba articole publicate si recunoscute de standardele universitare internationale, asa cum preciza precedenta prevedere legala privitoare la sus-numita chestiune. Ministrul Hardau a gasit solutia echivalarii: trei articole dintr-un jurnal romanesc care nu indeplineste standardele internationale fac cit unul care le indeplineste. Scurt pe doi! Mi-am exprimat pozitia cu privire la necesitatea (sau ne-) adoptarii unor criterii cit de cit unitare in invatamintul romanesc in interventia mea din Timpul (6/2006) si nu am sa revin asupra ei. Vreau, insa, sa ma opresc, foarte pe scurt, asupra opiniei lui Sorin Matei, profesor la Universitatea Purdue, opinie exprimata in rubrica domniei sale din Evenimentul Zilei din 29 mai si continuata in cea din 2 iunie.

Motivul pentru care am gasit opinia profesorului Matei a fi interesanta este acela ca domnia sa propune adoptarea si in Romania a unui sistem de competitie capitalista atit intre universitati, cit si in interiorul acestora (pentru pozitiile de profesor). Cu alte cuvinte, esti bun, atragi studenti si faci bani pentru scoala, atunci ramii profesor in universitatea care te-a angajat. Nu? La revedere! De