Premierul Tariceanu a pierdut din nou in fata presedintelui Basescu. Incercarea sa de a-l pune in dificultate pe seful statului a esuat din cauza planului intocmit in graba si executat prost. CSAT a respins cererea ministrului Apararii de retragere a efectivelor militare din Irak. Din acest scandal, cel mai mult a pierdut insa Romania, care are acum credibilitatea externa zdruncinata din cauza unui demers pripit. Dupa ce Tariceanu si Atanasiu au anuntat ca sustin retragerea din Irak, iar PC, PRM si UDMR li s-au alaturat, sedinta CSAT a decurs cum nu se poate mai prost pentru cei doi.
Mai intai, Atanasiu nu si-a indeplinit o obligatie ce-i revenea conform Legii 42 din 2004 privind trimiterea militarilor romani in strainatate, adica legea pe care cei doi au invocat-o ca justificand demersul de retragere a trupelor din Irak. Conform prevederilor acesteia, ministrul Apararii trebuie sa prezinte CSAT pana la 30 iunie necesarul de forte si mijloace pentru indeplinirea misiunilor in strainatate. Desi Atanasiu avea un asemenea document pregatit, nu a venit cu el la Cotroceni. Din acest motiv, Basescu l-a trimis in plimbare pana la minister pentru a veni cu dosarul, timp in care sedinta a fost suspendata.
Seriozitatea Romaniei, sub semnul intrebarii
Dupa reluarea discutiilor, planul prezentat a fost aprobat prin consens de CSAT. Apoi, a fost luata in discutie propunerea de retragere care a cazut cu doar doua voturi pentru, ale lui Tariceanu si Atanasiu. Presedintele Basescu a declarat ulterior ca le-a cerut o fundamentare a cererii celor doi, precum si o analiza a consecintelor in planul politicii externe pe care le-ar putea avea retragerea. Insa cei doi s-au dus la CSAT fara a fi facut in prealabil aceste evaluari. Fapt ce l-a facut pe presedinte sa afirme ca "propunerea ministrului Apararii este greu justificabila si nu creeaza decat impresia