Într-un inedit „dialog la distanţă” (preşedintele la obedientul său TVR, iar premierul la primitorul Antena 3) primii oameni din stat şi-au scos trupele la atac fiind practic pe punctul de a-şi declara război total.

Frăţia portocalie a neaşteptatului succes electoral s-a tranformat treptat, într-o veritabilă duşmănie, trecând prin fazele clasice ale tandreţii, geloziei, neîncrederii, indiferenţei şi aminozităţii. Platforma lor politică a fost comună până la momentul în care au ieşit în evidenţă interesele tot mai divergente ale grupărilor pe care le reprezintă: cele „de interese”, ale premierului, în faţa celor „de partid” ale democraţilor fideli şefului statului. Motivele neînţelegerilor au fost variate, dar ele s-au subsumat celor două teme principale: alegerile anticipate şi grupurile de interese de pe lângă Guvern. După câteva episoade acute - boicotul discursului prezidenţial din Parlament sau competiţia surdă pentru a se ajunge primul la Târlişua - a urmat această veritabilă bombă: decizia liberalilor de a solicita retragerea trupelor româneşti din Irak.

Dacă în urmă cu câteva zile ministrul Apărării „prevedea” proteste publice împotriva participării la ocupaţia Irakului, după aducerea în ţară a rămăşiţelor pământeşti ale ultimului „erou”, pronosticul său s-a confirmat, surprinzător, în chiar „centrul” partidului din care şi el şi premierul fac parte. Mai precis, gruparea de interese fidelă premierului - şef de partid, a luat, fără a se consulta cu colegii de Alianţă, hotărăsc să ceară CSAT retragerea trupelor. Nu contează ce succes va avea această cerere sau dacă ea se va realiza. Contează că în acest fel PNL l-a atacat direct şi fără vreun avertisment pe preşedinte, cel care prin poziţia pe care o ocupă n-ar putea nici măcar să deschidă o asemenea discuţie. Solicitarea este însă menită să producă un impact major în opinia publică, punând faţă în f