In functie de marime, constructie, asezare, stapani si de alte caracteristici, hanurile au fost de mai multe feluri: domnesti, manastiresti si bisericesti, negutatoresti si mici hanuri de mahala. Festin - Zilele Tusnadului, in abur de tocanita ungureasca In functie de marime, constructie, asezare, stapani si de alte caracteristici, hanurile au fost de mai multe feluri: domnesti, manastiresti si bisericesti, negutatoresti si mici hanuri de mahala.
Han, ratos, rates, cerdac, carciuma-han, ospetie, vatra de popas... "Ospatarie, caupona (la romani), casa unde trag strainii, mai ales negustorii", astfel este definit hanul intr-unul din vechile dictionare ale limbii romane. La rascruci de drumuri sau pe drumurile principale din Tara Romaneasca, din Moldova sau Transilvania intotdeauna se intalnea cate un han. Avea carciuma, camere pentru dormit, o curte mare, cu grajd si fantana, unde calatorii poposeau ca sa se odihneasca si sa manance cate ceva. Arhitectul-diplomat G.M. Cantacuzino, cel care a construit Palatul Bancii Chrissoveloni, intr-o conferinta, publicata in anul 1932, aprecia ca "hanul era in tot timpul anului un centru de activitate vie, unde se schimbau mereu calatorii, unde se intalneau punand afaceri la cale, innodand intrigi de dragoste sau rasvratiri politice".
INCEPUTURI. Cand au aparut, pe malurile Dambovitei, primele hanuri? In cea de-a doua jumatate a secolului al XVII-lea. Aceste locuri de popas din Bucuresti au fost de mai multe feluri: hanuri domnesti, manastiresti si bisericesti, negutatoresti si mici hanuri de mahala, periferice. Primul han atestat documentar in Bucuresti a fost construit de Manole zaraful si sotia sa, Maria, in apropierea Bisericii "Sf. Gheorghe". In documentele vremii este amintit ca Manole "si-au facut case si hanuri pe acel loc si le-au tinut cu buna pace pana in zilele lui Antonie Voda".
Un al han, atesta
