La inceputul anilor ‘90, atunci cind libertatea si democratia instaurate in Romania incepusera sa se concretizeze printr-o sumedenie de buticuri si consignatii, expertii in ale economiei de piata au gasit explicatii pentru nedumeritii care se intrebau de ce tot vindem, dar nu producem. Previziunile aratau ca avintul comerciantilor va scadea, crescind, in schimb, amploarea serviciilor. Productia raminea tot pe ultimul plan. Astazi se poate constata ca economistii au avut dreptate doar pe jumatate: comerciantii nu si-au pierdut entuziasmul, pe cind sfera serviciilor s-a extins in ritm sustinut. Pe unele artere ale orasului, padurea de chiosculete s-a lungit si s-a ingrosat intr-atit, incit trecatorii sint nevoiti sa coboare de pe trotuar pentru a depasi ambuteiajele pietonale. In ce priveste oferta serviciilor, aceasta e atit de vasta, incit aproape ca nu a mai ramas domeniu neacoperit. De la dat cu matura prin casa/sediu si pina la gestionat fondul de cheltuieli al familiei/firmei ori asistat juridic. Ca urmare, si concurenta este acerba. Cel mai mult populatia resimte impactul acestor servicii atunci cind are nevoie de ele. Cum ar fi defectarea autoturismului sau a frigiderului. Iar, cind iti arde buza, nu prea mai ai vreme de pierdut. De regula, pretul acestui serviciu este negociabil, dar suma de pornire este deja ridicata. Chiar daca nu detine monopolul pe piata, meseriasul se lasa greu convins sa reduca din pretul si asa micsorat din cauza muncii “la negru“. Adica fara chitanta si termen de garantie. Daca, totusi, clientul se tine batos, risca sa ramina cu beleaua nerezolvata. De fapt, in oricare dintre situatii, exista un risc: ori dureaza mai mult pina cind omul isi solutioneaza problema (cu garantie), ori iese mai ieftin, dar eventualele consecinte nefaste nu vor avea acoperire. In Romania, daca vrei chitanta pentru plata serviciului solicitat, esti privit cu