Sigur ca premierul Tariceanu a pandit momentul unei lovituri de imagine, iesind intempestiv la rampa cu propunerea de a se aduce acasa ostasii care-si risca viata aiurea, prin Irak. Mai ales ca unele zvonuri zic ca tocmai se pregatea presedintele sa puncteze la capitolul imagine cu o astfel de masura. Banuiesc ca, lasat cu buza umflata, Traian Basescu a injurat gros la adresa preopinentului. Iar reactiile pediste confirma banuiala, Emil Boc neezitand sa tipe ceva despre o “eroare politica”, despre “un act iresponsabil” etc. Nici primele ecouri dinspre PSD - sa nu uitam, partidul caruia i se datoreaza implicarea in Irak - n-au fost entuziaste. Conservatorii se cocosesc si ei, revendicandu-si paternitatea ideii. Singurii mai lucizi si mai aproape de adevar au fost, de asta-data, udemerisii, care, culmea, au vorbit, in luarea de pozitie, aceeasi limba cu peremistii, subliniind oportunitatea dislocarii trupelor in contextul in care mai toate tarile au si facut sau fac acest lucru. Reactiile la propunerea lui sefului liberal au dezgolit insa inca o data mizeria politicianista, bataia pentru trasul spuzei pe turta proprie. Asta, clamand ritos interesul national, angajamentele romanesti, perspectivele europene. Si invocand proceduri si structuri administrative, unde sa se fi dezbatut intai chestiunea, fara a o fi anuntat, uite-asa, publicului. Or, tocmai populatia, net in favoarea retragerii de pe un front unde n-am avut si n-avem ce cauta, cu pierderi umane si imense costuri financiare, e forul caruia e bine ca i s-a anuntat o astfel de vointa politica. Indiferent cine ar fi lansat-o, “celorlalti” le e greu sa o respinga fara a se prabusi in sondaje.