în Timişoara nu este posibilă din cauza puţinelor trasee speciale, dar şi din cauza aglomeraţiei de pe străzi. Din fericire, alternativele sunt la doar câţiva kilometri de oraş.La fiecare în Timişoara nu este posibilă din cauza puţinelor trasee speciale, dar şi din cauza aglomeraţiei de pe străzi. Din fericire, alternativele sunt la doar câţiva kilometri de oraş.La fiecare sfârşit de săptămână, Pădurea Verde este asaltată de orăşeni dornici de un grătar. Cei mai mulţi se limitează la a-şi întinde pătura pe pajiştile de la intrarea în pădure, la mici şi bere. Puţini sunt însă cei care cunosc traseele întortocheate de aici. Singur ori cu prietenii, poţi explora zona cu bicicleta, departe de uzine şi de maşini, fără intersecţii, reguli de circulaţie ori claxoane. E foarte uşor să te pierzi prin cărările paralele, delimitate de parcele. Asta ar trebui să fie şi ineditul drumeţiei: necunoscutul şi multă vegetaţie. Cu puţin noroc, poţi întâlni căprioare, fazani sau iepuri sălbatici. O persoană care cunoaşte bine zona te poate îndruma spre locuri superbe din pădurea deasă: lacul de la Dumbrăviţa sau locurile secrete de pescuit de-a lungul pârâului Behela.

Cu cortul, la plajă

Pe vremuri, cei mai mulţi timişoreni plecau pentru tot weekendul, împreună cu familia, pe biciclete la şag sau la "nisipurile de la şag". Plajele de pe albia Timişului erau şi sunt destinaţia lor preferată. Pentru a ajunge la şag cu citybike-ul, trebuie să parcurgi aproximativ 20 de km, cu escală în sătucul Albina. Distanţa poate fi parcursă în trei sferturi de oră. Bărbatul din familie era cel care trăgea şi căruciorul în care erau cortul, sacii de dormit şi mâncarea. Odată ajunşi pe plajă, familia monta cortul, copiii strângeau lemne de foc şi începea mult aşteptata aventură de sfârşit de săptămână: soare, nisip, mâncare la grătar, pescuit, căutatul scoicilor, castele de nisip ş