In urma articolului "Proiect pentru comunitate, ignorat de consilierii judeteni" aparut in cotidianul nostru, unii dintre consilieri au reusit sa isi gaseasca timp pentru a participa la intilnirile organizate de Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Braila cu copiii pentru care strada a devenit a doua casa.
Astfel, pentru prima data de la demararea acestui proiect, la actiune au participat 13 consilieri judeteni, lucru care a dus la realizarea unui real dialog intre consilieri, asistenti sociali si copii.
Consilierii care au deja copii in grija au relatat ca, in urma vizitelor facute familiilor acestora, au descoperit aspecte care intra in competenta primariei de a fi rezolvate.
Marius Dobrota, consilier PRM si Adrian Ritzinger au propus chiar, ca, la intilnirile viitoare, sa fie invitat si un reprezentant al primariei, in vederea sensibilizarii si constientizarii obligatiilor legale ce revin acestei institutii. Ramine insa de vazut in ce masura se va implica primarul Constantin Sever Cibu in solutionarea problemelor grave pe care le au aceste familii, privind spatiul insalubru in care locuiesc.
De o mare surpriza a avut parte Florentina,16 ani, care se afla in grija consilierului PRM Marius Dobrota, care a primit, din partea DGASPC Braila, o bicicleta.
Consilierul PNL Dorulet Capbun a ajutat-o pe Tatiana N. cu mobilier. De asemenea, consilierul PRM Arama Ion i-a adus baiatului de care se ocupa cadouri, punind in discutie posibilitatea acordarii de scutiri la plata penalitatilor la gunoi.
Gabriel Nistor, consilier PRM, a pregatit doi saci cu imbracaminte si un televizor color pentru fratii Ionel si George.
In urma articolului "Proiect pentru comunitate, ignorat de consilierii judeteni" aparut in cotidianul nostru, unii dintre consilieri au reusit sa isi gaseasca timp pentr