Fostul presedinte al „Craiovei Maxima“ implineste astazi 63 de ani. Domnia sa apreciaza ca regresul fotbalului craiovean este cauzat de factorul economic.
- In afara de bani, ce i-ar mai trebui unei echipe de fotbal din provincie pentru a câstiga titlul national in România? Ultimul a fost cucerit in 1991 de Universitatea Craiova.
- E greu ca provincia sa mai ia titlul. Pe lânga bani, care sunt totusi esentiali, mai trebuie sa existe si o relatie foarte buna cu cele doua foruri fotbalistice, LPF si FRF. Echipele din Capitala sunt acolo mai tot timpul si, fara sa acuz pe cineva de partialitate, este o chestiune fireasca. Intr-un fel sunt priviti cei care se vad mai des, sunt mai apropiati de oamenii din cele doua foruri, mai sunt, probabil, si alte interese comune samd. E greu pentru cei din provincie. Am exemplul Timisoarei... S-a investit enorm in acest club, peste 15 milioane de euro intr-un singur sezon, informatie aflata de la cei din orasul de pe Bega. Si, dupa cum s-a constatat, Poli n-a facut, deocamdata, performanta.
„De la Bucuresti se da ora exacta!“
- Poate ca Timisoarei i-a lipsit, printre altele, omogenitatea, care nu putea sa apara peste noapte. „Craiova Maxima“ s-a copt in ani multi... - Omogenitatea este, intr-adevar, un element foarte important, dar astazi este mai greu sa asiguri omogenitatea unei echipe. Pe vremurile „Craiovei Maxima“, de care amintesti, a fost alta situatie. Inainte de '89, libera circulatie a jucatorilor in strainatate era interzisa, plus ca si in campionatul intern au fost anumite reguli privind transferurile jucatorilor. Jucatorii de valoare din România, volens-nolens, erau obligati sa ramâna in tara si astfel se asigura omogenitatea echipelor. Cum a fost si cazul „Craiovei Maxima“, echipa care a jucat aproape opt ani cu acelasi lot de 16 jucatori! - Revenind la prima intrebare: nu cred
