A trait in Muntii Apuseni, la Manastirea Rameti, pe care a recladit-o din temelie, indoindu-se sub poveri ca un rob. Iubit de motii care doresc sa fie sanctificat, mai pluteste si astazi peste culmile muntilor, cu Biblia varata in desaga.

Intreaga lui viata a fost o valvataie, un foc nestins. Inalt, firav si mereu grabit, parintele Dometie a murit la 50 de ani, carand cu spinarea alimente pentru manastire, in timp ce cobora stancile ascutite ale Rametului. A murit de epuizare, tacut si cu rugaciunea pe buze, ca un mucenic. In scurta lui trecere prin lume, nu a cunoscut macar o clipa de odihna. A ars intens si mistuitor pentru credinta, construind cu mana lui biserici si chilii, scoli si altare de inchinaciune, pe mai toate vaile din Muntii Apuseni.

Iubitor de liniste si meditatie, avea o minte stralucita, cu scoli inalte si studii de doctorat in teologie. A preferat insa traiul aspru si indarjit, asemenea motilor sai, carora le calca pragul pentru spovedanie, dupa un urcus lung si obositor de zeci si zeci de kilometri. Model in toate i-a fost inaintasul sau de la aceeasi manastire Rameti, marele duhovnic Ghelasie, sfantul ce murise calare pe un asin, in timp ce clopotele a sapte biserici incepeau singure sa bata a jale si a pustiu.

Cat a trait, parintele Dometie nu a pastrat pentru sine nimic, saracilor intalniti pe drum dandu-le pana si incaltarile sau camasa de pe el. Maicutelor de la Rameti nu a avut sa le lase drept mostenire decat singura lui avere - o chilie goala si o straita cu tot ce incapea in ea: patrafirul, o carte de rugaciune si o cruce simpla de lemn. Le-a mai lasat un gand fierbinte de iubire, cladiri si ziduri noi de manastire, alaturi de un nume pe care si acum mocanii il rostesc cu sfiala si lacrimi in ochi. Pentru ei, parintele Dometie a ramas "Apostolul motilor", un sfant.

Nu peste mult timp, pe 6 iulie, la Rameti se va