Un calcul simplu arata ca la un total de 3.392 de proiecte aprobate de Agentia SAPARD anul acesta, cu o valoare cumulata de 1,01 miliarde de euro, rezulta o medie de aproape 300 mii de euro pentru fiecare proiect. Aceasta inseamna ca participarea fiecarui fermier a fost, in medie, in jur de 150 mii de euro. Sumele sunt exorbitante pentru o tara in care agricultura se practica inca la nivel de subzistenta, iar fermierii abia daca castiga salariul minim pe economie. Desi gandit in folosul micilor fermieri, programul destinat revigorarii mediului rural a suferit in practica mutatii importante. Programul SAPARD a ajutat, astfel, investitorii ale caror venituri le-ar fi permis investitii de 150 mii de euro.
S-au consumat 13% din fondurile pentru 2006
In pofida costurilor ridicate pentru asemenea investitii, Ministerul Agriculturii ne-a anuntat de curand ca nu mai sunt bani, nici pentru unii, nici pentru ceilalti. Aceasta pentru ca alocarile financiare disponibile pana acum in Programul SAPARD, adica cele referitoare la anii 2000 - 2005, au fost consumate in totalitate. Cu alte cuvinte, suma disponibilizata pana acum este de 1,27 miliarde de euro, potrivit datelor furnizate de Agentia SAPARD.
Si nu numai ca banii alocati pentru ultimii cinci ani au fost consumati, dar alocatia destinata acestui an va fi consumata in curand. "Valoarea cererilor de finantare depaseste alocarile cu 13%. Acest procent va fi finantat din Acordul Anual pentru anul 2006, care se va semna in curand. Insa, avand in vedere ritmul crescut de depunere, este aproape sigur ca pana in luna august nu vor mai ramane fonduri disponibile, nici in contextul semnarii Acordului pentru anul 2006", ne-au declarat reprezentanti ai Agentiei SAPARD.
400 mii de euro economii pentru agroalimentar
Fondurile au fost accesate in principal pentru investitii in expl