- Cultural - nr. 128 / 3 Iulie, 2006 LAUDATIO Nima Raciului, 25 aprilie 1938. Locul, ziua, luna si anul nasterii; din parintii Dumitru, preot greco-catolic, si Maria (nascuta Comes), invatatoare. A invatat la Nima, Moisa, Bala, Reghin si Targu-Mures. I-a fost data, de timpuriu, inaintea abecedarului, fascinatia cartilor, cu printii care invingeau balaurii cu sapte capete. O viata printre oameni si carti, Dimitrie Poptamas a invins balauri cu sapte capete, intre care si povara ca era fiu de preot si chiabur. Nu intamplator ii asaza la capataiul primilor pasi pe Eminescu, Slavici, Caragiale, Sincai, Petru Maior, Homer, Swift, Verne, cautand rostul in ceea ce numea mai tarziu "marea orchestra a trecerii noastre prin scurtul popas al vietii." O reflectie nascuta din imensitatea de intelepciune a cartilor cu care s-a facut frate de cruce 50 de ani; ca stagiar, bibliotecar, bibliotecar principal, bibliograf, metodist, sef-serviciu si director la cea mai mare biblioteca judeteana, Biblioteca Mures; cu 900.000 de unitati de biblioteca, pe care le-a randuit spre cele mai bune servicii pentru cititor, cu lectia invatata de la mari oameni ai bibliotecii, intre acestia numarandu-se Dan Simonescu, Augustin Z.N.Pop, Emil Manu sau ctitorul Fondului de Carte Romaneasca a bibliotecii publice din Targu-Mures _ Fondul "Mihai Eminescu" _ istoricul, arheologul si folcloristul, cu studii la Viena si Budapesta, Aurel Filimon. De la acesti dascali a invatat domnul Dimitrie Poptamas cum sa scrie cuvantul carte cu litera mare, cum ii descoperi cartii fiinta si cum sa-i daruiesti dragostea. In 50 de ani traiti intre cartile bibliotecii publice, a sporit colectiile, prin achizitii din productiile curente si retrospective, a selectat judicios din fondul de rezerva nationala, a stimulat donatiile, a modernizat serviciile, a initiat seria Bibliografii muresene, Publicatii periodice muresene,