Moţiunea de cenzură depusă de PSD şi nesusţinută nici măcar de totalitatea parlamentarilor proprii a avut un efect neaşteptat: căderea Alianţei!
Se poate spune că după 500 de zile, sau 18 luni, sau un an şi jumătate de guvernare corcită, lucrurile încep să se clarifice: nici nu se mai poate vorbi - altfel decât la modul peiorativ, despre o „alianţă” aflată la Putere. La putere, câtă mai este, se află două facţiuni ale unui bloc constituit în mod circumstanţial în scopul acaparării acesteia.
Dialogul televizat, la distanţă, dintre preşedinte şi premier, susţinut joi seară reflectă cât se poate de limpede criza profundă şi iremediabilă în care se află puterea. Între cei doi aliaţi au fost tăiate orice punţi şi ei mai comunică acum doar prin intermediul presei. Practic nu mai au ce să-şi spună, pentru că au epuizat subiectele de discuţie. Au rămas însă acuzele. În special cele ale preşedintelui. Acesta şi-a exprimat deschis regretul de a se fi orientat prost în alegerea principalului său colaborator.
Şi nu doar atât: de la regrete preşedintele a trecut la acuze cât se poate de directe: „nu i-am cunoscut aplecarea către grupările din PNL” şi faţă de persoane pe care nu se sfieşte să le numească ca fiind cele care au o influenţă negativă asupra sa: Patriciu, Vlădescu, Olteanu... „Nu-şi face treaba” - a fost concluzia acestui discurs unic în antologia relaţiilor la vârf dintre reprezentanţii puterilor în stat.
În mod normal, un asemenea conflict ar fi determinat demisia unuia sau a altuia dintre beligeranţi: ori a preşedintelui, pentru culpa de a fi pus în poziţia de „şofer” al autobuzului nu doar un tip incompetent, fără habar în mânuirea comenzilor, dar care a luat cu el o gaşcă de amici care buzunăresc în linişte pasageri, la adăpostul uşilor închise de acesta; ori a premierului, pentru incapacitatea - sau imposibilitatea - de a anihila cu argu
