Nu revin asupra implicatiilor deciziei de suire a deficitului bugetar la 2,5% (vezi ZF, 19 iunie a.c.). Amintesc numai ca presiuni asupra cererii de bunuri finale nu au cum sa nu existe (dupa unele estimari cel putin 1/3 din bani se duc in cheltuieli curente). Esential este ca MFP sa faca calcule temeinice privind bugetul in anul aderarii si dupa, sa adopte masuri adecvate. Altminteri, ne trezim cu deficite de cel putin 4% din PIB.

Un aspect deloc comentat a fost precizarea ca indatorarea suplimentara se va face pe piata interna a creditului. Motivatia ar fi ca astfel s-ar utiliza din lichiditatea in exces pe care o au bancile si care este absorbita de BNR, ca s-ar diminua sterilizarea. Cu ceva timp in urma, un fost oficial al bancii centrale, devenit presedinte de banca comerciala, a utilizat acelasi argument, sugerand ca MFP sa nu se mai imprumute pe piata externa. Sa vedem cum stau lucrurile in fapt.

Intr-o economie deschisa si care are contul de capital liberalizat indatorarea statului suplimenteaza lichiditatea din piata indiferent de originea resurselor atrase. Daca imprumuturile sunt de pe piata interna a creditului, bancile isi vad diminuate plasamentele facute la banca centrala concomitent cu cresterea detinerii de obligatiuni de stat. Lichiditatea atrasa de bugetul public prin indatorare suplimentara merge in trezoreria statului dupa care este reinjectata in economie in functie de cheltuielile publice necesare. Avem de-a face cu o miscare a lichiditatii in exces inauntrul economiei nationale care, finalmente, trebuie sa fie absorbita de banca centrala daca se doreste evitarea de presiuni inflationiste. Pentru bancile comerciale apare o diferenta de remunerare daca plasamentele in titluri de stat au alte randamente fata de plasamentele la BNR. O perioada de timp semnificativa BNR a atras lichiditati la un cost scazut - atunci cand s-a dorit