Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Operaţiunea "Sacul cu subiecte de bac", pândită de jandarmi

Publicat in Adevarul, luni 3 iulie 2006 ·

ale bacalaureatului s-a făcut în condiţii de maximă siguranţă, după ce, în 17 iunie, un ziarist de la Adevărul a obţinut subiectele de la testele naţionale fără a fi legitimat. Ministerul ale bacalaureatului s-a făcut în condiţii de maximă siguranţă, după ce, în 17 iunie, un ziarist de la Adevărul a obţinut subiectele de la testele naţionale fără a fi legitimat. Ministerul Educaţiei şi Ministerul Administraţiei şi Internelor au decis ca fiecare delegaţie a inspectoratelor şcolare să fie însoţită, de la inspectorat până la MEdC şi înapoi, de câte un reprezentant al Jandarmeriei Române. Inspectorii au fost legitimaţi în curte, au primit ecuson şi au mai fost încă o dată legitimaţi la intrarea în sediul Serviciului Naţional de Evaluare şi Examinare (SNEE). Într-un tabel erau trecute numele persoanelor care vor ridica subiectele, ce au fost puse în saci capsaţi. Clădirea SNEE este dotată cu două camere de luat vederi, una în curte şi cealaltă în interior. "Jandarmul e omul cu sacul, el nu se desparte de sacii cu subiecte. Păzeşte şi sacii, şi oamenii", ne-a declarat ministrul educaţiei, Mihail Hărdău, care a supravegheat operaţiunea "Sacul cu subiecte".

Locurile bucureştenilor în clasa a IX-a sunt ameninţate

Elevii din provincie iau cu asalt liceele Capitalei

Aproape 900 de elevi din provincie s-au înscris, sâmbătă şi duminică, pentru admiterea într-un liceu bucureştean. Numărul acestora depăşeşte de peste cinci ori înscrierile din anii trecuţi. Peste 60 la sută dintre înscrişi provin din judeţul Ilfov. "Îmi doresc să reuşesc într-un liceu din Bucureşti pentru că aş fi aproape de casă. şcolile sunt mai bune, profesorii sunt mai buni. Am şi învăţat... Am media 8,95. Am liceu acasă, dar nu-mi place", spune o elevă din Găneasa, judeţul Ilfov. Majoritatea candidaţilor din provincie au medii de peste 8, ceea ce înseamnă că ei fac concurenţă seri

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Șofer din Lugoj, mort după ce mașina în care se afla a fost lovită de trenul Bucureşti-Timişoara

Libertatea acum o ora
O maşină a fost lovită de un tren, vineri seară, în municipiul Lugoj, iar şoferul a decedat. Mecanicul de locomotivă a suferit un atac de panică, el fiind evaluat de medic, relatează News.ro.

Aderarea la Schengen pentru România și Bulgaria este aproape garantată | Presa germană

Libertatea acum 5 ore
Miniștrii de interne ai Austriei, României, Bulgariei și Ungariei au convenit, vineri, la Budapesta, asupra unui nou pachet privind protecția frontierei, pentru a stabili cursul de aderare a celor două țări balcanice la Schengen, relatează Die Press

Încoronarea regelui Charles al III-lea i-a costat pe britanici 86,5 milioane de euro, anunţă Guvernul

News.ro acum 4 ore
Încoronarea regelui Charles al III-lea i-a costat pe contribuabilii britanici 72 de milioane de lire sterline (86,5 milioane de euro), potrivit datelor oficiale, relatează AFP. Britanicii antimonarhişti primesc apă la moară din cauza încoronării reg

Marcel Ciolacu, întrebat dacă îşi dă demisia de la şefia PSD dacă nu intră în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale: Categoric, da!

News.ro acum 5 ore
Candidartul social-democrat la Preşedinţie, Marcel Ciolacu, anunţă că, dacă nu intră în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, va demisiona din funcţia de preşedinte al PSD. Întrebat dacă România este pregătită să aibă un preşedinte femeie, lide

Cinci copii de la o grădiniţă din Timişoara au fost transportaţi cu ambulanţele la spital

Ziua Constanta acum 8 ore
Cinci copii de la o grădiniţă din Timişoara au fost transportaţi cu ambulanţele la spital, vineri, după ce au acuzat stare de rău, arată o informare de presă transmisă de şef Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Timiş, Aura Danielescu citat de Ager

Iniţiatorul constituirii Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina susține că SBU l-a interzis pe teritoriul țării vecine

HotNews acum 2 ore
Avocatul Eugen Pătraş, care este iniţiatorul constituirii Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina, a anunțat vineri că a primit interdicţia de a pătrunde pe teritoriul statului ucrainean pe o perioadă de trei ani, informează Agerpres. Pătraş, care est

ANAF avertizează cu privire la mesaje false transmise în numele instituţiei

News.ro acum 3 ore
ANAF avertizează cu privire la mesaje false transmise în numele instituţiei de la o anumită adresă de e-mail, precizând că instituţia interacţionează cu contribuabilii fie prin Spaţiul Privat Virtual (SPV), platforma oficială securizată, fie prin Po

Conor McGregor a fost găsit vinovat de viol într-un proces civil la Dublin

Mediafax acum 6 ore
Luptătorul irlandez de arte marţiale mixte Conor McGregor a fost găsit vinovat de viol într-un proces civil desfăşurat la Înalta Curte din Dublin, iar reclamanta, Nikita Hand, a primit despăgubiri de 248.603 euro. Incidentul a avut loc într-un hotel

Ciolacu a discutat din nou cu Trump, împreună cu Viktor Orban. Ce spune despre intrarea României în programul Visa Waiver

Mediafax acum 7 ore
Românii nu ar trebui să se teamă că noul preşedinte al SUA, Donald Trump, ar putea să spună că România nu e pregătită pentru Visa Waiver, spune premierul Marcel Ciolacu. El a discutat vineri, la telefon, cu Donald Trump şi Viktor Orban despre contex

A murit arhitectul cultului personalității al lui Nicolae Ceaușescu. De ce era Dumitru Popescu era supranumit „Dumnezeu”

Ziare.com acum 11 ore
Dumitru Popescu, unul din ultimii membri ai echipei lui Nicolae Ceaușescu, a murit la vârsta de 96 de ani. El a lăsat în urmă o carieră politică plină de controverse, având un profund impact asupra istoriei politice din țara noastră. Popescu, care e

Vremea

București
acum

sâm.

2°/7°
dum.

1°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/6°
Iasi
acum

sâm.

0°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

4°/12°
dum.

2°/6°
lun.

4°/7°
mar.

3°/7°
Cluj-Napoca
acum

-0°
sâm.

-7°/0°
dum.

-8°/1°
lun.

-1°/2°
mar.

-2°/2°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/5°
lun.

1°/7°
mar.

1°/4°