Este una din marile actrite ale teatrului si filmului romanesc, distinsa, recent, cu premiul Uniter. Prin anii 60-70, prezenta ei exploziva lasa dare de aur pe scena, transformandu-si spectatorii in supusi. Mai indragostita insa de libertate decat de succes, Liliana a plecat intr-o buna zi sa o caute departe, in Suedia, unde traieste fericita si impacata, alaturi de sotul ei.
"A fost un drum lung, anevoios si plin de incercari"
- Prin anii 60-70, numele dvs. stralucea pe firmamentul teatrului romanesc. Apreciata de critici si adorata de public, parea sa nu va lipseasca nimic pentru a fi fericita. Cu toate astea, ati plecat din tara, lasand in urma regrete amare...
- Silvia, te-as ruga sa amanam deocamdata subiectul acesta. Sa vorbim ceva mai tarziu despre motivul care m-a facut sa parasesc definitiv Romania, sa-mi schimb destinul atat de brusc. As prefera sa folosim ragazul pe care-l avem pentru a evoca amintirile bune, zonele insorite ale vietii mele, incepand chiar cu anii mei de ucenicie in teatru, o perioada benefica, pe care am trait-o alaturi de mari profesori si mari colegi. Uite, de pilda, unul dintre dascalii mei de exceptie, despre care se vorbeste astazi atat de putin, a fost acel exceptional actor - mai degraba uitat acum - care a fost Mihai Popescu. A fost desavarsit. Ca structura, ca educatie, ca disciplina germanica... Dincolo de marele lui talent de actor, stia sa comunice cu noi, studentii, in mod miraculos. Mi-a fost profesor la Actorie timp de patru ani. Dintre colegi, il pomenesc la loc de frunte pe Constantin Codrescu, fiindca, slava Domnului, el se mai afla printre noi. Ceilalti au cam disparut. Sunt in turneu, in alte galaxii. Cat despre colegii de teatru, ma bucura sa-ti spun ca am jucat foarte mult cu George Constantin. Foarte mare actor! Cu George aveam o comunicare ne-mai-po-me-ni-ta! La fiecare spectacol n
