Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tot bătrâna Europă

Publicat in Zi de zi - Mures, luni 3 iulie 2006 ·

După 24 de ani de prezenţă în semifinale a echipelor sud-americane, Campionatul Mondial propune în acest an, în Germania, doar vârfuri de pe bătrânul continent. Semifinalistele ediţiei a 18-a a CM sunt doar naţionale europene: Franţa, Italia, Portugalia şi Germania. Niciun pronostic lansat înainte de startul turneului final sau pe parcursul de până acum al acestuia nu întrevedea o asemenea situaţie. Argentina, dar mai ales Brazilia erau date drept certe în penultima fază. Acestea însă au spus adio Weltmeisterschaft-ului în sferturi, una învinsă de gazde la loteria penaltyurilor, cealaltă, umilită încredibil de o Franţă renăscută ca pasărea Phoenix. Ultima dată când s-a mai înregistrat această situaţie a fost la ediţia Spania 1982, când s-au calificat în semifinale trei dintre reprezentativele care se luptă şi acum pentru titlul mondial: Italia, Germania şi Franţa. Cea de-a patra echipă a fost Polonia. Câştigătoarea turneului de atunci a fost Italia, care a învins în finală Germania.

Organizare şi tactică

Acestea vor fi cele două ingrediente principale ale primei semifinale a Cupei Mondiale 2006. Caracteristici cu care Germania şi Italia au candidat generos pentru această fază a competiţiei. Disputa de astăzi, de la ora 22, riscă din acest motiv să fie extrem de plicticoasă. Jocul mult prea elaborat al germanilor, în care se pune mai mult accentul pe inteligenţă decât pe fantezie se întâlneşte cu apărarea masivă şi aproape invincibilă a italienilor, care nu se obosesc peste măsură timp de 90 de minute. Antrenorii celor două semifinaliste pot să-şi contrazică această teorie. Au demonstrat-o până acum în câteva rânduri. Italia ştie să marcheze repede, vezi sfertul cu Ucraina, ceea ce poate deschide spectacolul, dar şi în ultima secundă, ca în optimi cu Australia. Germania lui Klinsmann nu-şi va permite să aibă emoţii, iar cuplul Klose-Podolski, cu Ballac

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE: Candidatura Dianei Şoşoacă, respinsă de Biroul Electoral Central / Ce spune Şoşoacă / Cinci candidaturi validate / AUR: Respingerea candidaturii Dianei Şoşoacă reprezintă o nouă lovitură dată democraţiei / Anunţul BEC

News.ro acum 2 ore
Candidatura Dianei Şoşoacă a fost respinsă, sâmbătă, de Biroul Electoral Central. BEC a validat cinci candidaturi - George Simion, Elena Lasconi, Lavinia Şandru, Cristian Terheş şi Banu-Muscel John-Ion. UPDATE: ”Astăzi, BEC mi-a validat candidatura

BEC sesizează organele de urmărire penală privind listele de susținători ale candidatului independent John-Ion Banu-Muscel

Ziua Constanta acum o ora
Biroul Electoral Central (BEC) a anunțat că, în ședința din 15 martie 2025, a decis sesizarea organelor de urmărire penală cu privire la listele de susținători depuse de candidatul independent John-Ion Banu-Muscel. Biroul Electoral Central (BEC) a a

UPDATE - Candidatura lui Victor Ponta, contestată la Curtea Constituţională – Este acuzat de tentativă de lovitură de stat, prin constituirea USL şi de plagierea lucrării de doctorat / Şedinţă la ora 17.00

News.ro acum 2 ore
Candidatura lui Victor Ponta a fost contestată la Curtea Constituţională, acesta fiind acuzat de tentativă de lovitură de stat, prin constituirea USL şi de plagierea lucrării de doctorat. Judecătorii se vor reuni la ora 17.00 UPDATE: ”În data de 15

Farul Constanța Denis Alibec, în lotul României pentru meciurile cu Bosnia - Herțegovina și San Marino

Ziua Constanta acum o ora
Selecționerul echipei national de fotbal a României, Mircea Lucescu, a convocat 26 de jucători pentru startul tricolorilor în preliminariile Campionatului Mondial din 2026 (15 care evoluează în străinătate și 11 din SuperLigă). România susține în ac

CNA cere TikTok să elimine materialele care instigă la violență împotriva membrilor BEC

HotNews acum 40 minute
BEC a sesizat organele de urmărire penală și Consiliul Naţional al Audiovizualului, după ce membrii săi au fost amenințați pe rețelele sociale. CNA a anunțat vineri seară că „a primit și procesat deja informațiile de la Biroul Electoral Central”, ia

BEC anunţă oficial deciziile adoptate în şedinţa de sâmbătă: Cinci candidaturi înregistrate şi cinci respinse. LISTA

HotNews acum o ora
Biroul Electoral Central anunţă oficial deciziile adoptate în şedinţa de sâmbătă, precizând că cinci candidaturi au fost înregistrate şi cinci au fost respinse. BEC anunţă că, în şedinţa de astăzi, 15 martie, a adoptat următoarele decizii: Decizie p

Vremea la extreme: de la 28 de grade Celsius la posibile ninsori în Capitală!/ANM anunță cod galben de ploi și vânt puternic în jumătate de țară

Gandul acum 38 minute
Vremea o ia razna și își arată extremele: în doar 3 zile, Capitala ar putea trece de la temperaturi de 28 de grade Celsius la ninsori! În plus, ANM tocmai ce a anunțat cod galben de ploi și vânt puternic în jumătate de țară. Așadar, bucureștenii vor

Ilie Bolojan, după summitul virtual convocat de Keir Starmer: Am subliniat angajamentul României de a continua sprijinul pentru Ucraina şi pentru eforturile de asigurare a unei păci durabile şi corecte

News.ro acum 23 minute
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a afirmat, sâmbătă, după summitul virtual convocat de prim-ministrul britanic Keir Starmer, în urma discuţiilor dintre Ucraina şi SUA de la Jeddah, că a subliniat angajamentul României de a continua

Lotul naţionalei de tineret pentru dubla de verificare cu Portugalia şi Ţările de Jos

News.ro acum 2 ore
Naţionala de tineret a României va disputa în luna martie două meciuri de verificare, în deplasare împotriva Portugaliei, şi pe teren propriu, împotria reprezentativei Ţărilor de Jos, acesta din urmă fiind ultimul meci în faţa propriilor suporteri î

Bolojan: România și Marea Britanie rămân coordonate în sprijinul pentru Ucraina

Mediafax acum 30 minute
„Mulțumesc, Keir Starmer, pentru organizarea unei întâlniri foarte bune astăzi. Coordonarea noastră strânsă în acest proces rămâne esențială”, scrie Bolojan. Președintele interimar a subliniat angajamentul României de a sprijini în continuare Ucrain

Vremea

București
acum

23°
sâm.

14°/24°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

0°/6°
Iasi
acum

19°
sâm.

10°/22°
dum.

4°/10°
lun.

1°/8°
mar.

-2°/4°
Constanta
acum

26°
sâm.

12°/26°
dum.

9°/14°
lun.

5°/9°
mar.

1°/6°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

10°/24°
dum.

5°/10°
lun.

-1°/6°
mar.

-4°/1°
Timisoara
acum

17°
sâm.

11°/19°
dum.

6°/11°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/6°