Campionii pacii si-au premeditat miscarea in asa fel incit decizia luata la partid sa fie insotita pe furis de acte ale autoritatii de stat.
La un capat sta Constantin Balaceanu Stolnici, un venerabil cu silueta uscata, de ascet, bine asortata cu costumul si cu lantisorul de la vesta, semn exterior al unei vechi distinctii pe care batrinul liberal o afiseaza fara nici un fel de ostentatie.
La celalalt capat sta Teodor Atanasiu, ministrul Apararii, un cetatean care, odata extras dintr-un fund de Transilvanie si pus in fruntea unui minister, a gasit ca primul gest pe care se cuvine sa-l faca e sa-si lase nevasta si sa se insoare cu secretara, domnisoara Bijboaca. Iar intre cei doi sta Partidul National Liberal.
Problema PNL a fost aceea ca nu intotdeauna a avut in frunte oameni mai degraba asemanatori lui Stolnici, ci oameni mai degraba asemanatori lui Atanasiu. Asa par a sta lucrurile si in momentul de fata, cind liberalii au comis aceasta colosala prostie cu retragerea trupelor din Irak. Sa fim bine intelesi: aici nu ideea retragerii a fost periculoasa, ci maniera in care ea a fost lansata.
Mai intii, a fost o dorinta a liberalilor de „a-i lua fata“ sau de „a-i trage presul“ presedintelui Basescu, fiind ei primii care pun in dezbatere retragerea trupelor. O dorinta perfect legitima, inca aflata in sfera luptei politice corecte, desi e greu de spus cit de profitabila electoral.
Prezenta soldatilor romani pe teatrele de operatiuni straine nu a fost niciodata un punct important pe agenda publica.
Iar sondajele de opinie sint mai degraba irelevante, de vreme ce raspunsurile sint emotionale si nu bazate pe argumentele pe care numai o dezbatere publica, inca neinceputa, le poate aduce. Dar sa zicem ca e treaba liberalilor sa-si aleaga dupa cum ii duce capul temele de campanie.
Si e tot borsul
