Unul dintre fostii bodyguarzi ai lui Miron Cozma, Florin Ioan Penciuc, este azilant politic cu acte in regula in Marea Britanie, dupa ce doua tribunale au judecat cauza sa. El a fost condamnat in tara la 5 ani de inchisoare pentru trafic de influenta, insa la pronuntarea sentintei ajunsese deja in Anglia. Autoritatile romane au cerut extradarea lui Penciuc, dar fara succes.
Astfel, la 7 ani de la plecarea acestuia din tara, autoritatile au pierdut lupta cu fostul bodyguard.
Florin Ioan Penciuc a fost si garda de corp a diverse personalitati, printre care si fostul presedinte al Romaniei, Ion Iliescu, dat fiind faptul ca in perioada 1992-1993, cand a trebuit sa isi satisfaca stagiul militar, a fost repartizat la o unitate de elita din Bucuresti, avand ca misiuni apararea si protectia unor personalitati politice.
Dupa ce a terminat Armata, Penciuc a devenit antrenor-coordonator al garzilor de corp ale fostului lider al minerilor, Miron Cozma. Fostul bodyguard a parasit tara in 1999, cu putin timp inainte de a fi arestat, pe numele sau fiind emis un mandat de cautare prin INTERPOL.
In toamna anului trecut, Penciuc a fost retinut in Anglia, dupa ce pe numele sau a fost formulata o cerere de extradare, de catre Tribunal Hunedoara, prin Ministerul de Externe si Ministerului Justitiei. Oficialii romani au mentionat, la vremea respectiva, ca fostul bodyguard a fost condamnat, in lipsa, pentru trafic de influenta, pentru care a primit 5 ani de inchisoare.
Pe de alta parte, desi neoficial se vorbea despre faptul ca Penciuc ar fi suspectat de spionaj, avand relatii apropiate cu mai multi agenti secreti, care ar fi lucrat sub acoperire ca instructori de arte martiale la asociatia sportiva pe care fostul bodyguard o conducea, respectiv "Shogun".
@N_