Gheorghe Bucur, consilier local PRM, dar si subinginer, sef de sectie la "Braicar" SA, a fost reclamat chiar de catre un coleg de serviciu cum ca ar fi folosit mai multi angajati ai "Braicar", in timpul programului de lucru la aceasta societate, pentru a-si termina casa pe care o achizitionase "la rosu" pe Str. Progresului. Bucur a recunoscut ca a fost ajutat in mai multe rinduri de catre subalterni ai sai, insa a negat cu vehementa ca oamenii l-ar fi ajutat in timpul serviciului lor la "Braicar" si, mai mult, ca ar fi fost si pontati si platiti la societate. Culmea este ca Bucur este contrazis si de catre unul dintre adjunctii sai si, mai mult, exista chiar si o lista cu oamenii care ar fi muncit la casa lui Bucur, cu numarul de ore lucrate, lista care "se oglindeste" si in statul de plata al firmei. Reclamatia a ajuns si pe masa directorului "Braicar" SA, care a numit o comisie condusa de directorul tehnic pentru a verifica situatia, insa in vreme ce directorul general ne spunea ca directorul sau tehnic s-a deplasat personal acasa la Bucur pentru a verifica sesizarea, Bucur a negat vehement ca directorul tehnic ar fi verificat situatia pe teren: "Nu, n-a fost la casa. A stat doar de vorba cu oamenii".
"Bucur si-a terminat casa cu forta de munca de la “Braicar”, pe banii “Braicar”"
Zilele trecute, Ionel Badachi, inginer la "Braicar", a depus o sesizare la redactie in care, recunoscind ca nu se prea intelege cu unul dintre colegii sai, Gheorghe Bucur, seful unei sectii din "Braicar", ne-a informat: "Pentru executia unor lucrari la casa sa, Gheorghe Bucur a folosit mai multi angajati din subordinea sa, de la “Braicar”, timp de mai multe zile, in timpul programului, in vreo trei luni. A facut multiple lucrari de zidarie, timplarie, montare instalatii sanitare si electrice etc. A folosit oamenii si simbata si duminica, zile