Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mureşeanul de la NASA

Publicat in Zi de zi - Mures, luni 3 iulie 2006 ·

Augustin Iuliu Petre a fost mureşeanul care în anii ’70, prin viziunea sa asupra spaţiului şi zborului şi-a depăşit cu mult timpul. Prin invenţiile şi inovaţiile sale, el poate fi – fără riscul de a exagera – aşezat în mod firesc, alături de un Vlaicu, Vuia, Paulescu, Coandă, Odobleja şi alţi mari vizionari. A scris peste 25 de tratate şi peste 100 de lucrări ştiinţifice publicate în ţară şi în străinătate. Dar prin ce anume a fost legat Augustin Iuliu Petre de Târgu Mureş şi prin ce era el deosebit?

Refugiul şi reîntoarcerea la Târgu Mureş

S-a născut în 1923, la Cehu Silvaniei, în judeţul Sălaj. În anul 1924, părinţii săi s-au mutat în Târgu Mureş. Aici i s-au născut sora şi fratele mai mic. Tatăl său, Liviu Petre, a fost un ilustru profesor de matematică la Colegiul "Alexandru Papiu Ilarian", cu studii universitare la Budapesta. În perioada ocupaţiei maghiare, familia Petre s-a refugiat la Deva. În 1945, s-au reîntors la Târgu Mureş şi au reuşit să-şi reia viaţa în aceeaşi casă pe care o părăsiseră în urmă cu cinci ani. Elena Petre, sora sa care trăieşte la Târgu Mureş, ne-a relatat: "Fratele meu, făcuse 6 ani de şcoală la Papiu, dar nu a apucat să termine liceul aici pentru că a trebuit să ne refugiem la Deva. Acolo a terminat şcoala şi şi-a dat bacalaureatul. A fost tot timpul primul la carte şi aici, dar şi la Deva. Acolo concura cu unul din copii lui Petru Groza, Tavi. După ce ne-am întors la Târgu Mureş, am întâlnit altă ramură a familia Groza. E vorba de fratele lui Petru Groza, dr. Victor Groza care a fost pentru un timp chiar prefect al judeţului Mureş. Lulu – cum îi spuneam noi lui Augustin – a plecat în capitală la studii. Când vă spun că avea o capacitate de a învăţa ieşită din comun, nu exagerez: în 1947 a reuşit să absolve cu rezultate excelente trei facultăţi, Facultatea de Electromecanică – în specialitatea aviaţie, Facultatea de mate

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE: Candidatura Dianei Şoşoacă, respinsă de Biroul Electoral Central / Ce spune Şoşoacă / Cinci candidaturi validate / AUR: Respingerea candidaturii Dianei Şoşoacă reprezintă o nouă lovitură dată democraţiei / Anunţul BEC

News.ro acum 2 ore
Candidatura Dianei Şoşoacă a fost respinsă, sâmbătă, de Biroul Electoral Central. BEC a validat cinci candidaturi - George Simion, Elena Lasconi, Lavinia Şandru, Cristian Terheş şi Banu-Muscel John-Ion. UPDATE: ”Astăzi, BEC mi-a validat candidatura

UPDATE - Candidatura lui Victor Ponta, contestată la Curtea Constituţională – Este acuzat de tentativă de lovitură de stat, prin constituirea USL şi de plagierea lucrării de doctorat / Şedinţă la ora 17.00

News.ro acum 2 ore
Candidatura lui Victor Ponta a fost contestată la Curtea Constituţională, acesta fiind acuzat de tentativă de lovitură de stat, prin constituirea USL şi de plagierea lucrării de doctorat. Judecătorii se vor reuni la ora 17.00 UPDATE: ”În data de 15

Farul Constanța Denis Alibec, în lotul României pentru meciurile cu Bosnia - Herțegovina și San Marino

Ziua Constanta acum o ora
Selecționerul echipei national de fotbal a României, Mircea Lucescu, a convocat 26 de jucători pentru startul tricolorilor în preliminariile Campionatului Mondial din 2026 (15 care evoluează în străinătate și 11 din SuperLigă). România susține în ac

Nicușor Dan: „Evident că mi-ar plăcea ca Elena Lasconi să se retragă și USR să mă susțină”

Gandul acum 12 minute
Nicușor Dan a declarat, sâmbătă, într-o intervenția la Digi 24 că i-ar plăcea ca Elena Lasconi să se retragă din cursa prezidențială și USR să îl susțină, scrie Mediafax. Deși cei doi au avut o întâlnire „prietenoasă” acum o lună și jumătate, în car

BEC sesizează organele de urmărire penală privind listele de susținători ale candidatului independent John-Ion Banu-Muscel

Ziua Constanta acum o ora
Biroul Electoral Central (BEC) a anunțat că, în ședința din 15 martie 2025, a decis sesizarea organelor de urmărire penală cu privire la listele de susținători depuse de candidatul independent John-Ion Banu-Muscel. Biroul Electoral Central (BEC) a a

BEC anunţă oficial deciziile adoptate în şedinţa de sâmbătă: Cinci candidaturi înregistrate şi cinci respinse. LISTA

HotNews acum 2 ore
Biroul Electoral Central anunţă oficial deciziile adoptate în şedinţa de sâmbătă, precizând că cinci candidaturi au fost înregistrate şi cinci au fost respinse. BEC anunţă că, în şedinţa de astăzi, 15 martie, a adoptat următoarele decizii: Decizie p

Discuţii la Chişinău despre construirea a patru noi poduri rutiere peste Prut

G4Media acum o ora
Oficiali români din domeniul transporturilor şi omologii lor din Republica Moldova au discutat, la Chişinău, despre demararea negocierii semnării unui memorandum privind extinderea şi modernizarea Reţelei transeuropene de transport TEN-T în ambele s

Ambasadorul Africii de Sud în Statele Unite, declarat "persona non grata" de către secretarul de stat american, Marco Rubio

Wall-Street.ro acum 3 ore
Secretarul de stat american, Marco Rubio, l-a declarat pe ambasadorul Africii de Sud în Statele Unite "persona non grata", acuzându-l în special că îl "urăşte" pe preşedintele Donald Trump. Ebrahim Rasool "alimentează tensiunile rasiale, urăşte Stat

Ilie Bolojan, după summitul virtual convocat de Keir Starmer: Am subliniat angajamentul României de a continua sprijinul pentru Ucraina şi pentru eforturile de asigurare a unei păci durabile şi corecte

News.ro acum 29 minute
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a afirmat, sâmbătă, după summitul virtual convocat de prim-ministrul britanic Keir Starmer, în urma discuţiilor dintre Ucraina şi SUA de la Jeddah, că a subliniat angajamentul României de a continua

Agenția de rating Moody’s schimbă la „negativă” perspectiva României, invocând reforma fiscală „amânată semnificativ” și mediul politic „din ce în ce mai turbulent”

HotNews acum 9 ore
Vineri seara, într-o mișcare previzibilă, agenția Moody’s a schimbat perspectiva asupra Guvernului României la negativă din stabilă. Agenția invocă reforma fiscală „amânată semnificativ” și mediul politic intern „din ce în ce mai turbulent”. Decizia

Vremea

București
acum

23°
sâm.

14°/24°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

0°/6°
Iasi
acum

19°
sâm.

10°/22°
dum.

4°/10°
lun.

1°/8°
mar.

-2°/4°
Constanta
acum

26°
sâm.

12°/26°
dum.

9°/14°
lun.

5°/9°
mar.

1°/6°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

10°/24°
dum.

5°/10°
lun.

-1°/6°
mar.

-4°/1°
Timisoara
acum

17°
sâm.

11°/19°
dum.

6°/11°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/6°