Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vest flash

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 3 iulie 2006 ·

Medicul mortilor, concediat

TIMISOARA. Medicul care a prescris retete gratuite pe numele unor morti va fi dat afara din spital. Neurologul de la Spitalul Judetean din Timisoara a prescris mai multe retete pe numele unor persoane decedate, care erau diagnosticate cu dementa Alzheimer.

El va fi dat afara din spital si este pasibil de condamnare pentru fals intelectual. Directorul adjunct al Spitalului Judetean Timisoara, Horia Cristian, a declarat ca medicul a fost deja obligat sa restituie 1.300 de RON, suma care reprezinta contravaloarea retetelor prescrise ilegal si este pasibil de alte pedepse pe linie medicala. (Georgeta Petrovici)

Serbare de Ziua Americii

TIMISOARA. American Corner Timisoara, in colaborare cu Asociatia Profesorilor de Limba Engleza (TETA) si voluntarii Peace Corp’s din Romania sarbatoresc Ziua Americii.

La actiunea, care va incepe astazi, vor participa elevi de gimnaziu si liceu din Timisoara. Ziua de 4 iulie va fi consacrata Zilei Independentei SUA, ocazie cu care va fi organizata o serbare la American Corner in cadrul Bibliotecii Judetene Timis, in Piata Libertatii nr. 3, etaj 2.

In cadrul acestei actiuni, voluntarii Peace Corp’s vor prezenta istoricul zilei de 4 iulie si importanta ei pentru poporul american. (Georgeta Petrovici)

Focuri de arma

TIMIS. Sambata la pranz, la sediul IPJ s-a prezentat un timisorean care a reclamat ca in noaptea de vineri pe sambata i s-a furat masina, un Mercedes, chiar din fata blocului.

Politistii au reusit sa identifice autoturismul in Ciacova, intr-o parcare. Ei au supravegheat masina si, la un moment dat, au surprins trei barbati care se pregateau sa plece cu autoturismul.

Cand politistii s-au apropiat sa ii legitimeze, acestia au rupt-o la fuga. Oamenii legii au fost nevoiti sa traga doua focuri de arma. La audieri, ei au povestit

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum 6 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

Euro 2024 Polonia - Austria 1-3. Victorie pentru naționala lui Ralf Ragnick!

Ziua Constanta acum 5 ore
Meciul dintre Polonia și Austria s-a încheiat cu scorul de 1-3, azi, 21 iunie 2024. În urma acestui rezultat, Austria a obținut primul succes din Grupa D de la EURO 2024 și ocupă locul 3. Lider este Franța, iar Olanda ocupă locul secund. Austriecii

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum 6 ore
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

Soluția lui Marine Le Pen pentru ca Macron să scoată Franța din criză. "Preşedintelui nu-i rămâne decât demisia"

Ziare.com acum 3 ore
Marine Le Pen, lidera extremei drepte franceze, a apreciat vineri, 21 iunie, că preşedintelui Emmanuel Macron nu-i va rămâne "decât demisia pentru a ieşi potenţial din criza politică" declanşată prin dizolvarea Adunării Naţionale (camera inferioară)

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum 6 ore
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu în dosarul sechestrării de persoane

Ziua Constanta acum 5 ore
Judecătoria Sectorului 3 din București a emis, vineri, un mandat de executare a pedepsei închisorii și un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu (29 de ani), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate

Ucraina şi Republica Moldova vor începe negocierile de aderare la UE săptămâna viitoare

Mediafax acum 10 ore
Ţările UE aprobă deschiderea discuţiilor de extindere a uniunii cu Ucraina şi Republica Moldova. Acestea vor începe săptămâna viitoare. Împreună cu Moldova vom face UE mai puternică, a spus preşedintele Volodimir Zelenski.

Atenționare de călătorie pentru români. Cresc timpii de așteptare la granița cu Bulgaria, în minivacanța de Rusalii

Ziare.com acum 4 ore
În perioada 21 - 24 iunie, este aşteptată o creştere a timpilor de aşteptare la trecerea prin punctele de frontieră bulgare, cu precădere pentru data de 21 iunie pe sensul către Republica Bulgaria şi, respectiv, pentru 24 iunie, pe sensul către Româ

Accident feroviar în Maramureș Un copil de trei ani a murit după ce a fost prins sub roțile unui vagon de tren

Ziua Constanta acum 5 ore
Accident feroviar în Maramureș, azi, 21 iunie 2024! "Un copil în vârstă de trei ani a fost surprins sub roata unui vagon. Din păcate, acesta prezintă leziuni incompatibile cu viaţa (...) Se va interveni pentru degajarea corpului de pe liniile de ca

Barcelona vrea să elimine închirierea apartamentelor pentru turişti până în 2029

G4Media acum 5 ore
Barcelona vrea să pună capăt închirierii apartamentelor turistice până în 2029 pentru a facilita accesul la locuinţe pentru rezidenţi, a anunţat vineri primarul acestui oraş din nord-estul Spaniei, care găzduieşte anual milioane de turişti, transmit

Vremea

București
acum

23°
sâm.

21°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/36°
mar.

21°/34°
Iasi
acum

20°
sâm.

18°/32°
dum.

18°/29°
lun.

19°/28°
mar.

19°/27°
Constanta
acum

16°
sâm.

16°/24°
dum.

19°/25°
lun.

19°/25°
mar.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

19°/32°
dum.

18°/28°
lun.

18°/27°
mar.

17°/27°
Timisoara
acum

23°
sâm.

20°/38°
dum.

19°/33°
lun.

19°/31°
mar.

18°/32°