Dintre toate disputele intre cele doua palate - Cotroceni si Victoria - niciuna nu a cunoscut o asemenea ascutime precum cea in jurul retragerii trupelor romane din Irak. Se dovedeste o data mai mult ca in politica elementul surpriza are ecoul cel mai puternic. Nimeni, nici macar Mama Omida, nu a anticipat ca premierul Calin Popescu Tariceanu va lansa pe nepusa masa propunerea retragerii trupelor romane din Irak. Nu numai programele de televiziune si-au intrerupt emisiunile pentru acest breaking news, dar si agentiile straine APF, Reuters, Associated Press si-au pus in actiune computerele pentru a transmite electronic stirea senzationala.
S-au facut numeroase aprecieri cu privire la valoarea politica a acestei initiative fara precedent. Eu cred ca o judecata obiectiva trebuie sa faca o distinctie fundamentala intre efectul ei in lumea politica si efectul ei in popor, in masa cetatenilor romani.
In lumea politica, principala tinta a fost presedintele-jucator si este prima data cand Tariceanu reuseste sa-i aplice lui Basescu o lovitura ametitoare in teritoriul aflat incontestabil in suveranitatea absoluta a presedintelui. A incercat a doua zi Basescu sa restabileasca ordinea si a reusit sa impuna decizia Consiliului Suprem de Aparare a tarii ca trupele romane sa ramana in Irak, dar la primul accident al unui soldat roman in acest razboi sangeros, Basescu va fi in corzi.
Desigur, acordand prioritate elementului surpriza, Tariceanu a calcat anumite reguli de conduita - interne si mai ales internationale - pe care Basescu a pedalat cu emfaza la conferinta de presa dupa sedinta CSAT, predand o adevarata lectie de politica externa studentului Tariceanu. Mai grava mi se pare telegrama cifrata a ministrului apararii Atanasiu prin care acesta ordona atasatilor militari cu seninatate sa informeze despre decizia de retragere a trupelor. O defectiune de mana
