FARA NOROC Nu toti romanii curajosi care au plecat, cu indrazneala, in America s-au imbogatit ori si-au schimbat, dupa "visul american", viata in bine.
M-am nascut si am crescut intr-un sat din Apuseni. Frumusetea locurilor te facea sa-ti inchipui, asemenea, Raiul.
Intr-o viitoare viata, mai binele paradisului puteau fi lipsa grijii pentru ziua de maine, usurarea de a nu cara zilnic zeci de galeti cu apa de la mare departare ori absenta drumurilor de sute de kilometri - de cateva ori drumul in Campia Banatului in fiecare toamna - "la tara", unde se facea graul. Caci painea de fiecare zi a motilor din Muntii Apuseni crestea departe "in pusta". Ca Dumnezeu sa-ti implineasca rugaciunii serii daruindu-ti-o in fiecare zi, merele si prunele din livezile care imbracau dealul din stapanirea familiei trebuia sa rodeasca bogat, oamenii casei sa fie sanatosi sa le prefaca in magiun si tuica, trainici caii si caruta, iar barbatul cel mai in putere, prin ploi, frig si noroaie, intreaga toamna pe drum.
EVUL MEDIU INTARZIAT. In chiar copilaria mea, taranii cu pamant neroditor, inconjurat de paduri, traiau de pe urma unui primitiv troc - schimbandu-si in satele din campie produsele din fructe pe cereale.
Un mod de viata repetat, probabil, de sute de ani, caci traditionalismul acestor oameni stransi sub clopotul cerului de muntii dimprejur zagazuia izvoarele imaginatiei si curajului. Cat despre dorinta de schimbare, aceasta le fusese ingradita de "soarta". Aceia dintre ei care-au apucat mai aproape de zilele noastre sa plece, cu burse, la scoala i-au spus insa "istorie".
Ar fi avut, poate, dreptate. Caci multi romani ardeleni, de indata ce Imperiul Habsburgic s-a destramat, au devenit atat de curajosi incat si-au lumea in cap tocmai catre America. Intre ei a fost si strabunicul meu, Gheorghe Sima, din satul Banesti, plasa Halmagiu, comitatul Arad.
