Un baiat de patru ani a decedat sambata, dupa ce a cazut de la etajul doi al Spitalului Municipal Ludus * Emanuel a fost internat din luna martie in spital, fara vreun insotitor, si urma sa fie trimis acasa astazi * Parintii mai au trei copii acasa si nu au declarat un domiciliu stabil * Deci nu beneficiaza de ajutor social * O tragedie in care autoritatile si parintii isi asuma, pe rand, rolul de vinovat. Prea tarziu, pentru ca sambata un ingeras a incetat sa mai zambeasca.
Emanuel Lidian, in varsta de patru ani, a fost internat de mai multe ori la Spitalul din Ludus. Ultima oara, in octombrie, copilul a fost acasa, dupa ce asistentii maternali i-au amenintat pe parinti ca il vor declara abandonat.
In luna februarie, secretarul primariei din Taureni, Maria Oltean, a inaintat Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului o adresa in care semnala starea precara in care se gaseste familia lui Emanuel. Tatal, Vasile Raza, de 32 de ani, nu avea un loc de munca stabil, iar mama, Daniela Lidian, de 25 de ani, era gravida pentru a patra oara.
Emanuel avea doi frati, Larisa, de 7 ani, si Vasile, de cinci ani. Marcel s-a nascut in luna mai, dar Emanuel nu a mai apucat sa isi vada fratiorul.
Secretarul primariei din Taureni a incercat sa realizeze pentru Directie un plan personalizat, dar nu a reusit, deoarece familia s-a mutat din sat si nimeni nu a mai stiut de ei.
In luna martie, Emanuel a fost internat cu pneumonie la sectia de pediatrie a Spitalului Municipal din Ludus, iar data externarii a fost amanata, la rugamintea mamei, care a motivat greutatile de dupa nastere.
Sfarsitul
Conform directorul Autoritatii de Sanatate Publica Mures, Silviu Morariu, copilul urma sa fie declarat abandonat daca ast