Exista companii care nu scot prea multi bani din buzunar atunci cand se instaleaza in Romania, dar care stiu sa-i faca pe altii sa cheltuiasca. Firma italiana X a investit opt milioane de euro intr-o fabrica in Timisoara, in timp ce compania austriaca Y a deschis, cu 2,5 milioane de euro, un supermarket in Cluj. Ce sa mai vorbim de americanii de la Z, care au cheltuit nu mai putin de 15 milioane de euro pentru o cladire de birouri in Bucuresti. Citim destul de des astfel de
Exista companii care nu scot prea multi bani din buzunar atunci cand se instaleaza in Romania, dar care stiu sa-i faca pe altii sa cheltuiasca.
Firma italiana X a investit opt milioane de euro intr-o fabrica in Timisoara, in timp ce compania austriaca Y a deschis, cu 2,5 milioane de euro, un supermarket in Cluj. Ce sa mai vorbim de americanii de la Z, care au cheltuit nu mai putin de 15 milioane de euro pentru o cladire de birouri in Bucuresti. Citim destul de des astfel de stiri, iar nota de entuziasm care transpare printre randuri este intotdeauna direct proportionala cu suma care a fost investita.
Totusi, exista cazuri carora presa nu le acorda prea mare atentie, tocmai din cauza sumelor mici implicate, dar care ar putea fi cel putin la fel de importante, pentru economie, ca situatiile de genul celor enumerate mai sus. Reteta e simpla: compania straina implicata este importanta pe un anumit domeniu sau pe o anumita piata, insa, fie pentru ca aceasta este strategia ei de business, fie din alte motive, nu investeste cine stie ce in Romania, ci se bazeaza pe know-how, experienta si relatii construite in ani buni de parteneriat pentru a atrage alti investitori straini sau pentru a pune firmele romanesti sa lucreze pentru ea, stimulandu-le, implicit, dezvoltarea.
