Este o plantă răspândită pe aproape tot arealul ţării, în zonele de câmpie, putând fi întâlnită cu predilecţie la poalele pădurilor.

Anghinarea are un spectru extrem de vast de acţiune, fiind utilizată în tratarea unor boli ca nefrite cronice, vărsături, enterite, fermentaţii intestinale, hemoroizi, angicolite, colestite, constipaţii, hipertensiune, hipercolesterolemie. Eficacitatea ei se datorează conţinutului bogat de cinarină, oxidanţi, polifenoli, flavone, insulină, săruri de potasiu şi magneziu. Aceste substanţe au o acţiune de excitare a secreţiei biliare, ajută la scăderea zahărului în sânge, regenerează celulele hepatice, e un bun colagog, se utilizează în cazul lipsei poftei de mâncare.

Din punct de vedere terapeutic, frunzele de anghinare se caracterizează prin efecte sigure asupra bolilor de ficat şi rinichi, având proprietatea de a mări secreţia biliară şi diureza, reglând în acelaşi timp procesul de formare a colesterolului. Paralel cu acest efect, ceaiul de anghiare are şi insuşirea de a diminua zahărul din sânge dând bune rezultate în unele forme de diabet. Acţiunea antidiabetică se presupune că se datorează unei oxidaze. Ca diuretic, ceaiul de anghinare se recomandă în nefritele acute şi cronice, deoarece mareşte volumul de urină şi favorizează în acelaşi timp eliminarea ureei şi a substanţelor toxice ce se formează la nivelul ficatului şi rinichilor. Datorită eliminării de toxine, se observă efecte favorabile în tratamentul urticariilor şi a diferitelor forme de prurit (mâncărime). Bune rezultate dă ceaiul de anghinare şi în bolile tubului digestiv şi lipsa poftei de mâncare. Ceaiul de anghinare mai este un bun adjuvant în unele afecţiuni ale inimii care se manifestă prin hipertensiune, ateroscleroză şi angina pectorala. Cercetarile mai noi atribuie anghinarei proprietăţi antimicrobiene.

Ceaiul de anghinare: o lingură de frunze