Multi analisti politici, politologi si sociologi, considera ca un model de egalitate ar putea fi egalitatea sanselor sau meritocratia, adica modelul neoliberal. Din fericire sau din pacate, acest tip de societate este nerealist si utopic. O societate radical meritocratica va crea intotdeauna inegalitati profunde, care vor ameninta coeziunea sociala. Cineva care este doar putin mai talentat decit altul va lua un salariu mai mare. Un jucator de tenis de performanta sau un interpret de muzica de opera cistiga mult mai mult decit unul care nu este la fel de bun, iar aceasta se intimpla nu in ciuda ci datorita faptului ca opereaza sistemul meritocratic. Daca limitele care fac diferenta intre un produs de succes si esec abia pot fi percepute, in afaceri diferentele sunt enorme. Indivizi perceputi ca ar face parte dintr-o noua categorie, a "celebritatilor necunoscute" vor fi recompensati disproportionat. Daca nu este insotita de o schimbare structurala a distributiei locurilor de munca, prin definitie aceasta putind fi doar tranzitorie, o societate meritocratica va fi marcata de o mobilitate descendenta: multi vor trebui sa coboare pentru ca altii sa urce, avind efecte de alienare asupra celor afectati. Nu numai ca acestia vor fi aruncati la marginea inferioara a societatii, dar vor afla ca lipsa de posibilitati va face ca aceasta sa fie dreapta si corecta: greu de imaginat ceva mai descurajant! In societatile contemporane doua forme de excludere devin marcante. Una este excluderea celor de jos, indepartati de fluxul de oportunitati pe care societatea il ofera. La virf se situeaza excluderea voluntara, "revolta elitelor": o restringere din institutiile publice a unei parti apartinind grupurilor mai bogate, care aleg sa traiasca separate de restul societatii. Grupurile privilegiate incep sa locuiasca in comunitati tip fortareata si parasesc sistemele publice de educatie si d