Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Politicienii iau lectii de incredere de la profesori

Publicat in GAZETA de SUD, marți 4 iulie 2006 ·

In România, jurnalistii se bucura de cea mai mare incredere, comparativ cu colegii lor din tarile europene. Cadrele didactice ocupa primul loc intr-un clasament al increderii in institutiile si profesiile publice si private, la polul opus, respectiv pe ultimul loc, situându-se politicienii. Potrivit unui studiu realizat de GfK România, neincrederea in politicieni, categoria investita cu cel mai putin credit de catre români, a ramas la acelasi nivel ca in anii trecuti, 82% dintre respondenti declarând ca nu au incredere in clasa politica. Totodata, mai putin de jumatate dintre cei intervievati au raspuns ca au incredere in directorii de companii si politisti, sase din zece marturisesc ca au incredere in avocati si putin peste doua treimi au declarat ca au incredere in jurnalisti. Cel mai bine vazute institutii/profesii ramân cadrele didactice din invatamântul prescolar, gimnazial si liceal, armata, preotii si doctorii, care se bucura de increderea a mai mult de opt din zece români. Cadrele didactice si clericii sunt singurele dintre profesiile evaluate in cadrul studiului care au inregistrat cresteri semnificative fata de anii trecuti. România, tara extremelor Putem spune ca România este o tara a extremelor, cel putin in ceea ce priveste increderea pe care românii o acorda preotilor, jurnalistilor si oamenilor legii. Astfel, preotii si jurnalistii români au obtinut cele mai mari scoruri vizavi de increderea acordata de conationali, comparativ cu celelalte tari participante la studiu. Politistii, in comparatie cu corespondentii lor de peste hotare, au obtinut cel mai mic vot de incredere. Armata si cadrele didactice din România au obtinut si ele un loc foarte bun comparativ cu alte tari. Astfel, Armata româna s-a clasat pe locul doi, dupa Turcia, iar cadrele didactice pe locul trei (dupa cele din Finlanda si din Turcia) in clasamentul increderii. Doctorii si profesorii

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod portocaliu de averse şi vânt în 16 judeţe din ţară

Mediafax acum 33 minute
Potrivit ANM, sunt vizate de Codul portocaliu judeţele Bihor, Sălaj, Cluj, Mureş, Braşov, Sibiu, Alba, Hunedoara, Arad, Timiş, Caraş-Severin, Mehedinţi, Gorj, Dolj, Vâlcea şi Argeş. În aceste zone vor fi intensificări ale vântului, rafale în general

(P) Gabriela Firea: Copiii din Sectorul 5 merită grădiniţe şi şcoli ca-n Sectoarele 3 şi 4

News.ro acum 48 minute
Peste 7.000 de copii nu au prins loc anul trecut la creşele şi grădiniţele din Bucureşti. Peste 11.000 de elevi învaţă în trei schimburi, în 11 şcoli şi licee care nu au spaţii suficiente. Peste 16.000 de copii învăţa în alte spaţii, şcolile lor fii

Un incendiu misterios a distrus vila lui Putin, care adăpostește un „buncăr secret antinuclear”

HotNews acum o ora
Flăcările au distrus o vilă din munții Altai frecventată de președintele rus Vladimir Putin, una dintre reședințele de iarnă ale liderului de la Kremlin, unde se presupune ar fi fost ascuns şi un buncăr secret antinuclear, potrivit Corriere della Se

Incident ȘOCANT în București: Un polițist a fost lovit în cap cu o sticlă în cap, de un hoț, într-o benzinărie

Gandul acum 31 minute
Incident șocant în București, luni dimineața, în jurul orei 03:50. Un polițist din cadrul Brigăzii Rutiere, aflat în timpul programului, a fost victima unui incident violent într-o benzinărie din Sectorul 3. Potrivit informațiilor furnizate de Briga

Rezultat surpriză în Serbia. Contestatul partid de guvernământ a câștigat alegerile din capitala Belgrad

Ziare.com acum 2 ore
Partidul de guvernământ din Serbia a învins duminică opoziţia în scrutinul pentru consiliul municipal din Belgrad şi la alegerile locale parţiale din întreaga ţară, marcate de altercaţii între susţinătorii opoziţiei şi cei ai preşedintelui populist

Maldive le interzice israelienilor să intre în țară din cauza războiului din Gaza

HotNews acum o ora
Guvernul din Maldive va interzice accesul israelienilor în arhipelagul din Oceanul Indian, cunoscut pentru staţiunile de lux, în contextul în care furia publică din această naţiune predominant musulmană creşte din cauza războiului din Gaza, relateaz

Opinie Leonardo Badea (BNR): Premise pentru creşterea investiţiilor străine directe în Europa Centrală şi de Est. Cazul României

Ziarul Financiar acum o ora
Pentru ca ţările emergente din Europa Centrală şi de Est să atingă un ritm rapid de dezvoltare economică, atragerea investiţiilor străine directe (ISD) este esenţială. Pe termen mediu şi lung, aceste investiţii contribuie la stabilitatea economică ş

Claudia Sheinbaum, pe cale să devină prima femeie preşedinte a Mexicului

Mediafax acum 3 ore
Potrivit sondajelor de opinie Parametria, Sheinbaum a obţinut un scor zdrobitor de 56% din voturi, candidatul opoziţiei, Xochitl Galvez, obţinând 30%. Alte patru sondaje la ieşirea de la urne au indicat, de asemenea, că Sheinbaum ar urma să câştige.

„Nu ne aşteptam la asta". Un sat cu 46 de locuitori are 30 de candidaţi la alegerile locale

HotNews acum 3 ore
Situația inedită într-un mică localitate unde trăiesc doar 46 de oameni: două treimi se vor lupta la alegerile locale care vor avea loc la sfârșitul săptămânii. Mama actualului edil îl sprijină pe contracandidatul fiului său pentru că pe lista rival

Un puternic cutremur cu magnitudinea 5,9 a lovit centrul Japoniei

HotNews acum 3 ore
Un cutremur puternic cu magnitudinea 5,9 a lovit centrul Japoniei luni dimineaţă fără a fi emisă o alertă de tsunami, a anunţat Agenţia meteorologică japoneză (JMA), scrie AFP. ​O alertă de cutremur pentru zona prefecturii Ishikawa este afișată la u

Vremea

București
acum

26°
lun.

20°/32°
mar.

18°/30°
mie.

18°/30°
joi

19°/29°
Iasi
acum

25°
lun.

16°/30°
mar.

17°/30°
mie.

15°/26°
joi

16°/28°
Constanta
acum

29°
lun.

21°/29°
mar.

19°/24°
mie.

19°/26°
joi

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

22°
lun.

13°/23°
mar.

13°/24°
mie.

13°/22°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

22°
lun.

16°/25°
mar.

14°/22°
mie.

15°/26°
joi

16°/28°