Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cand ne retragem trupele din razboiul palatelor?

Publicat in Jurnalul, miercuri 5 iulie 2006 ·

"Legiunea Straina a castigat si a pierdut batalii, dar a ramas mereu un simbol stabil (la un moment si dintr-un unghi de vedere a supravietuit chiar Frantei), pentru ca a avut mereu un set de reguli clare de la care nu s-a abatut si care au facut-o sa fie un organism functional. Dar niciodata o armata in care oameni imbracati in aceeasi uniforma se bat intre ei nu poate castiga batalii. Si nu poate trece punti. Si nu poate merge inainte" Zilele trecute am fost invitat sa vizitez un fort stravechi al Legiunii Straine, aflat in apropierea Parisului. Gazda mea, comandantul unitatii, mi-a povestit vreme de o ora buna istoria reala a acestei unitati militare care a dat nastere in timp la zeci de filme si la sute de legende. A fost o ora care a trecut pe nesimtite si pe parcursul ei am aflat si "Cele sapte reguli de baza" ale Legiunii Straine. Privind la ce se intampla acum, si numai acum, in Romania, doua din aceste reguli mi se par interesante. (Voi folosi pe mai departe termenul "luptator" in loc de "legionar", pentru ca in romana cuvantul francez are o rezonanta istorica ce poate starni confuzii.)

Regula numarul doi: "Fiecare luptator e fratele tau de arme, indiferent de nationalitate, de rasa sau de religie. Trebuie sa dovedesti fata de el acea solidaritate care uneste membrii unei familii."

Regula numarul sapte: "In lupta actioneaza fara pasiune, fara ura, respecta dusmanii invinsi si niciodata nu-ti abandona mortii, ranitii sau armele."

Sunt reguli care au unit de-a lungul a multe decenii zeci de mii de oameni veniti de pretutindeni, inclusiv din Romania. Aceasta este, de fapt, osatura morala a legendei care a devenit Legiunea Straina. Oameni ajunsi fara tara si fara familie au primit acolo o tara si o familie, au primit, daca vreti, sapte reguli in locul anilor de acasa.

Mai avem noi aici, unde ne place sa ne consideram "acasa", o asem

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Daniel Funeriu și-a depus candidatura pentru alegerile prezidențiale din 2025

Ziua Constanta acum 18 minute
Petru-Daniel Funeriu și-a depus astăzi candidatura la BEC pentru alegerile prezidențiale din acest an. Petru-Daniel Funeriu și-a depus astăzi candidatura la BEC pentru alegerile prezidențiale din acest an. Oficial de la BEC: Biroul Electoral Central

Ilie Bolojan, după summitul convocat de Starmer: România continuă sprijinul pentru Ucraina

Libertatea acum 54 minute
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a participat sâmbătă la un summit virtual convocat de premierul britanic Keir Starmer, unde a subliniat angajamentul României de a continua sprijinul pentru Ucraina.

UPDATE - Candidatura lui Victor Ponta, contestată la Curtea Constituţională – Este acuzat de tentativă de lovitură de stat, prin constituirea USL şi de plagierea lucrării de doctorat / Şedinţă la ora 17.00

News.ro acum 4 ore
Candidatura lui Victor Ponta a fost contestată la Curtea Constituţională, acesta fiind acuzat de tentativă de lovitură de stat, prin constituirea USL şi de plagierea lucrării de doctorat. Judecătorii se vor reuni la ora 17.00 UPDATE: ”În data de 15

Anton Pisaroglu: Da, am reuşit să strâng puţin peste 210.000 de semnături. Totuşi, am decis că e mai bine pentru mişcarea noastră să nu merg mai departe/ Continuăm lupta, dar nu la prezidenţiale. Acolo va fi un simulacru – o mare eroare

News.ro acum 14 minute
Consultantul lui Călin Georgescu, Anton Pisaroglu, care urma să îşi depună candidatura la alegerile prezidenţiale la Biroul Electoral Central sâmbătă seară, a anunţat că a decis să nu ”meargă mai departe”, deşi a adunat peste 210.000 de semnături. ”

Victor Ponta anunţă că renunţă în mod oficial la cetăţenia onorifică a Serbiei: Decizia de a renunţa la cetăţenia sârbă are scopul de a demonstra că, pentru mine, întotdeauna România va fi pe primul loc

News.ro acum 24 minute
Candidatul independent la alegerile prezidenţiale Victor Ponta a anunţat, sâmbătă, că renunţă la cetăţenia onorifică a Serbiei, pe care a primit-o pe când era premier. ”Decizia de a renunţa la cetăţenia sârbă are scopul de a demonstra că, pentru min

BEC sesizează organele de urmărire penală privind listele de susținători ale candidatului independent John-Ion Banu-Muscel

Ziua Constanta acum 3 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunțat că, în ședința din 15 martie 2025, a decis sesizarea organelor de urmărire penală cu privire la listele de susținători depuse de candidatul independent John-Ion Banu-Muscel. Biroul Electoral Central (BEC) a a

CNA a decis ștergerea unor videoclipuri TikTok care îndemnau la violență împotriva membrilor BEC

Wall-Street.ro acum o ora
Întrunit în regim de urgență în ședință publică, Consiliul Național al Audiovizualului a analizat rapoartele de monitorizare întocmite de direcția de specialitate ca urmare a sesizării Biroului Electoral Central (BEC). Rapoartele cuprind materiale a

BEC anunţă oficial deciziile adoptate în şedinţa de sâmbătă: Cinci candidaturi înregistrate şi cinci respinse. LISTA

HotNews acum 3 ore
Biroul Electoral Central anunţă oficial deciziile adoptate în şedinţa de sâmbătă, precizând că cinci candidaturi au fost înregistrate şi cinci au fost respinse. BEC anunţă că, în şedinţa de astăzi, 15 martie, a adoptat următoarele decizii: Decizie p

Nicușor Dan: „Evident că mi-ar plăcea ca Elena Lasconi să se retragă și USR să mă susțină”

Gandul acum o ora
Nicușor Dan a declarat, sâmbătă, într-o intervenția la Digi 24 că i-ar plăcea ca Elena Lasconi să se retragă din cursa prezidențială și USR să îl susțină, scrie Mediafax. Deși cei doi au avut o întâlnire „prietenoasă” acum o lună și jumătate, în car

Nicușor Dan ar milita pentru netrimiterea trupelor de menținere a păcii în Ucraina

Gandul acum o ora
Nicușor Dan ar milita pentru netrimiterea trupelor de menținere a păcii în Ucraina, subliniind că vecinătatea cu Rusia ar trebui să excludă România din orice misiune de acest tip. „Situația din Ucraina este diferită din cauza apropierii geografice ș

Vremea

București
acum

23°
sâm.

14°/23°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

0°/7°
Iasi
acum

17°
sâm.

10°/22°
dum.

4°/10°
lun.

1°/8°
mar.

-2°/4°
Constanta
acum

24°
sâm.

12°/24°
dum.

9°/14°
lun.

5°/9°
mar.

1°/6°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

10°/22°
dum.

5°/10°
lun.

-1°/6°
mar.

-4°/2°
Timisoara
acum

15°
sâm.

11°/20°
dum.

6°/11°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/6°