Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Miliarde din banii publici, "pierdute" de Regia de Transport în Comun

Publicat in Adevarul, miercuri 5 iulie 2006 ·

primăriei. Suma a fost cheltuită acum câţiva ani, pentru achiziţionarea unor piese de schimb de care nu mai este nevoie, destinate iniţial întreţinerii în stare de funcţionare a primăriei. Suma a fost cheltuită acum câţiva ani, pentru achiziţionarea unor piese de schimb de care nu mai este nevoie, destinate iniţial întreţinerii în stare de funcţionare a substaţiilor electrice de transformare-redresare din cadrul atelierului energetic. Cea mai mare problemă este însă că aceste piese stau pur şi simplu în depozit. Ele nu pot fi vândute, pentru că nu au certificate de calitate.

Controlul a scos la iveală faptul că piesele au fost achiziţionate fără licitaţie şi, deşi a existat o ofertă mai ieftină, iar câţiva angajaţi din RATT au atras atenţia asupra problemelor, conducerea regiei a preferat-o pe cea mai scumpă. Problema este cu atât mai gravă cu cât Comisia de control a primăriei a concluzionat că achiziţionarea pieselor s-a făcut fără a fi necesare şi fără respectarea legislaţiei achiziţiilor publice. Raportul va fi prezentat consilierilor locali, care vor decide dacă vor sesiza organele de urmărie penală.

Achiziţie ilegală

"Nu există notă justificativă privind nota de achiziţie dintr-o singură sursă. Contractul nu prevede clauze exprese privind rezilierea contravenţională. Nu există clauze de denunţare unilaterală a contractului. Nu există avizul Ministerului Finanţelor şi al MLPAT. Caietul de sarcini nu cuprinde termenul de execuţie a lucrării şi termenul de livrare, modul de plată şi cuantumul garanţiei. Actele adiţionale la contract nu apără interesele RATT. Contractul a fost încheiat fără o analiză temeinică privind necesitatea, oportunitatea şi posibilitatea de finanţare a lucrării", acestea sunt câteva din concluziile controlului. "RATT nu a acţionat ca o instituţie subordonată Consiliului Local al Municipiului Timişoara, făcând o in

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România și Bulgaria vor intra în Spațiul Schengen, dar controalele la frontierele terestre vor rămâne active. Țeapă?

NapocaNews acum 6 ore
Bulgaria și România urmează să intre în Spațiul Schengen, însă controalele la frontierele lor terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puțin șase luni după aderarea lor, scrie Novinite. Acest acord a fost finalizat vineri la Budapesta, unde minișt

Superliga: CFR Cluj – Rapid 1-1. Marius Şumudică: meritam să câştigăm

Libertatea acum 4 ore
Echipa CFR Cluj a încheiat la egalitate sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 1-1, cu gruparea bucureşteană Rapid, în etapa a 17-a din Superligă.

AUR anunță că depune plângere penală împotriva șefei diplomației române, acuzând „nereguli” la secțiile de votare din diaspora

HotNews acum 7 ore
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a anunțat sâmbătă că va depune plângere penală împotriva ministrului de Externe, Luminiţa Odobescu, pentru „neregulile constatate în secţiile de votare din diaspora”. Partidul condus de George Simion acuză, într

AEP: Secţiile de votare din ţară, organizate pentru alegerea Preşedintelui României, se deschid duminică, la ora 7.00

News.ro acum 4 ore
Secţiile de votare din ţară pentru alegerea Preşedintelui României se deschid duminică, începând cu ora 7:00. Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) le reaminteşte candidaţilor că trebuie să respecte prevederile legale în vigoare şi să nu continue

Alegeri prezidenţiale. Peste 218.000 de români au votat în străinătate până la ora 22.00

Mediafax acum 7 ore
Peste 218.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Numărul a fost consemnat sâmbătă, la ora 22.00. Din totalul alegătorilor, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

Mesajul lui Florin Piersic după moartea lui Gabriel Cotabiţă: Dragul meu prieten Gabi Cotabiţă, te voi iubi mereu, Omule

Mediafax acum 13 ore
Actorul Florin Piersic a trimis un mesaj public imediat după ce a aflat de decesul lui Gabriel Cotabiţă. Pe tine dragul meu prieten te-au chemat îngerii, te voi iubi mereu, Omule, a scris Piersic. Solistul Gabriel Cotabiţă a murit la vârsta de 69 de

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 11 ore
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

Putin a promulgat o lege prin care sunt anulate datoriile ruşilor care se angajează să lupte în Ucraina

News.ro acum 8 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat, sâmbătă, o lege prin care cei care se angajează să lupte în Ucraina pot avea anulate datoriile până la echivalentul a 92.000 de euro, potrivit guvernului, relatează AFP. Noua lege va permite tuturor celor

Benjamin Netanyahu trebuie arestat, avertizează șeful diplomației europene: „Nu e antisemitism"

Ziare.com acum 10 ore
Josep Borrell, șeful diplomației europene, a transmis în ziua de sâmbătă, 23 noiembrie, că statele UE au obligaţia să pună în aplicare mandatele de arestare emise joi, de Curtea Penală Internaţională (CPI), pe numele premierului israelian Benjamin N

Premierul de la Chișinău, mesaj mobilizator pentru românii din Moldova. De ce îi îndeamnă „să meargă neapărat” la vot

HotNews acum 5 ore
Premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, i-a îndemnat sâmbătă pe alegătorii care deţin şi cetăţenia română, aflați în Republica Moldova, să participe activ și să-și exercite „neapărat” dreptul de vot în cadrul alegerilor prezidenţiale din țara no

Vremea

București
acum

-2°
dum.

-2°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/6°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-0°/5°
lun.

-1°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

0°/5°
Constanta
acum

-3°
dum.

-3°/6°
lun.

3°/7°
mar.

3°/7°
mie.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

-7°
dum.

-7°/2°
lun.

1°/4°
mar.

0°/6°
mie.

2°/5°
Timisoara
acum

-2°
dum.

-2°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/7°
mie.

2°/7°