Traian Basescu a dat inapoi. Presa, iremediabil cotrocenizata, a salutat ca o victorie vorbele aruncate de presedinte pe taraba media: puci anti-Romania, iresponsabilitate, avem nevoie de un alt premier. In realitate, Traian Basescu s-a straduit din rasputeri sa nu escaladeze criza. Reactia sa s-a limitat la atacuri verbale. Confirmand adversarilor ca e doar gura de el. Inceputa joi, 29 iunie 2006, confruntarea Calin Popescu Tariceanu-Traian Basescu in chestiunea prezentei noastre in Irak s-a incheiat.
Dand curs naravului autohton, jurnalistii si analistii s-au impartit in doua tabere cu vadite note de chibiti agresivi: pro-Basescu si pro-Tariceanu.
Patimasa tratare a confruntarii a lipsit inteligenta romaneasca de posibilitatea unei radiografii lucide a scandalului.
Si ar fi nevoie mai mult ca niciodata de o astfel de radiografie.
Pentru ca intaia oara de la izbucnirea conflictului dintre Palate (din vara anului trecut), Calin Popescu Tariceanu apeleaza la armele lui Traian Basescu.
Sa ne explicam.
In decembrie 2004, inaintea celui de-al doilea tur al prezidentialelor, Traian Basescu a dat buzna pe toate posturile tv pentru a denunta falsificarea alegerilor si, drept urmare, a cere anularea scrutinului parlamentar si prezidential.
Era o nascocire, ca sa nu-i spunem altfel. Momentul se inscria insa intr-o strategie originala de batalie politica.
I-am putea spune Strategia tupeului: crearea la rece, cu buna stiinta, a unei crize majore, a carei escaladare risca sa fie catastrofala pentru amandoi adversarii.
Cealalta parte, in cazul respectiv, Adrian Nastase, avea la dispozitie doua posibilitati: sa mearga mai departe cu escaladarea crizei, cerand si ea anularea scrutinului; sa dea inapoi, straduindu-se sa pastreze in etapa in care ajunsese sau chiar s-o reduca.
Bun strateg al politicii crizelor prapastio
