Spinari safirii, burti albicioase, braie argintuite in roz-sidefiu pleoscaie apa dulce a iazurilor imprastiate ca patratele pe camasa pastravarului care le vegheaza. Pe Valea Nirajului, la portile Cetatii Ingerilor, Curcubeul atata dorintele culinare ale turistilor si invidia pescarilor...
Praf asternut peste sine de mocanita, vaci incremenite in hatisul ierbii, miros de arsita, trei cuvinte unguresti, unul romanesc ratacit printre ele scriu drumul spre satul cu miros de peste. Prin curtile cosite din Campul Cetatii, la 20 de kilometri de Sovata, vile moderniste in culori tipatoare compun panoplia asezarii. Ici-colo, chirpici. Sus, pe culme, burguri romane cu nume unguresc. Printre ruine, ingeri. Asa povestesc satenii si asa-i spun romanii: Cetatea Ingerilor.
Jos, in covata tarinii, vantul valureste aburi de rantas. Trei masini unguresti, una romaneasca, trei turisti unguri si unul roman ratacit printre ei mesteca in nari aroma de motor incins condimentata cu emanatia plitei hanului pescaresc asezat ca un cercel in buricul satului.
Prin porti de sarma, 50 de metri mai la dreapta, pe langa iazuri adormite intr-o zi de duminica, gasim picior de om. Pe frunte creturi grave, pe masa degete sprintene pe foi aduna in navodul gandurilor cifre. Pastravarul de serviciu socoteste facturi. Oooof! "Turisti? Vin multi. Comenzi? Nu facem fata. Suntem cu totii sase angajati, stam cu schimbul, si zi si noapte." Omul nu vrea sa spuna cum il cheama, ii place sa fie discret. 50 de zagazuri ciusdite din apele Nirajului coborand din munte aduna Curcubeul - o specie de pastrav care nu se inmulteste in mediu natural. Pentru suvoiul de parau care trece prin pastravarie, Apele Romane isi incaseaza drepturile: 200 de milioane de lei. De banii astia, 20 de tone de carne baltacaie harnic prin patratele de apa scobite in pamant. Unul ici, altul colo, ca desenul unui sotron. @N
