Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Frunda şi Stănoiu au votat pentru raportul Marty

Publicat in Adevarul, miercuri 5 iulie 2006 ·

şi corectă". Acesta este şi motivul pentru care el şi alţi membri ai delegaţiei române, printre care şi Rodica Stănoiu (PSD), au votat în favoarea lui. Frunda a susţinut că raportul din şi corectă". Acesta este şi motivul pentru care el şi alţi membri ai delegaţiei române, printre care şi Rodica Stănoiu (PSD), au votat în favoarea lui. Frunda a susţinut că raportul din 2006 este net favorabil celui din 2005. "Dacă în anul 2005 se vorbea că au fost centre de detenţie în România şi că au fost transportaţi prizonieri cu ştiinţa şi acordul autorităţilor de la Bucureşti, de data aceasta se deduce că doar o singură persoană ar fi putut fi transportată în cadrul unui singur zbor", a argumentat Frunda. Liberalii Relu Fenechiu şi Varujan Vosganian cred însă că raportul Marty denotă ostilitate faţă de România şi avertizează asupra apropierii neagreate de europeni a Bucureştiului faţă de SUA. "Sper ca raportul să nu fie legat de faptul că România şi Polonia au trupe în Irak", a declarat Vosganian. Precizând că totuşi în cazul Poloniei există un centru de detenţie folosit de comunişti, Frunda a spus că a primit asigurări din partea comisarului european pentru justiţie, Franco Frattini, că aderarea României nu este afectată în niciun fel de raportul Marty.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Vicepreşedintele SUA JD Vance: Prietenia cu SUA se bazează pe valori comune. Nu ai valori comune dacă anulezi alegerile pentru că nu-ţi plac rezultatele. Şi asta s-a întâmplat în România

News.ro acum o ora
Vicepreşedintele american JD Vance a criticat joi din nou anularea alegerilor prezidenţiale în România într-un discurs rostit la Conferinţa Acţiunii Politice a Conservatorilor (CPAC), după ce o făcuse şi săptămâna trecută la Conferinţa de Securitate

Furtul tezaurului dacic din Muzeul Drents: Al patrulea suspect a fost arestat

Mediafax acum 3 ore
Poliţiştii olandezi au arestat un al patrulea suspect pentru furtul de artă din Muzeul Drents. Autorităţile au precizat că este vorba despre un bărbat de 26 de ani din Heerhugowaard, altul decât cel care a fost fotografiat într-un magazin de feroner

Marcel Ciolacu: Klaus Iohannis nu ar fi trebuit să-şi dea demisa

Mediafax acum 48 minute
„Nu sunt un fan al lui Klaus Iohannis. Eu n-am fost niciodată. Dimpotrivă, am fost între cei mai atacaţi oameni politici de către Klaus Iohannis, iar partidul pe care îl reprezint a fost cel mai atacat. Nu sunt un beneficiar al banilor lui Soros, ni

Elon Musk, atac la Marian Enache, şeful CCR: "Este un tiran, nu un judecător"

Mediafax acum 3 ore
O nouă interferenţă a lui Elon Musk în politica românescă. Miliardarul a distribuit o postare a lui Mario Nawfal, un apropiat al său ce recent i-a luat un interviu lui Călin Georgescu, în care acesta analiza ultimele declaraţii ale şeful Curţii Cons

Preotul orădean acuzat de complicitate la distrugere, plasat sub control judiciar / Cântăreţul bisericesc vizat în acelaşi dosar, pus în libertate

News.ro acum 2 ore
Preotul orădean Ciprian Mega, acuzat de Episcopia Ortodoxă a Oradiei că a fost ”plantat” în BOR de Biserica Ortodoxă Rusă a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile. Cântăreţul bisericesc vizat n acelaşi dosar a fost lăsat în libertate. ”R

Guvernul a adoptat un buget în sumă de peste 1,186 miliarde lei, necesar organizării şi desfăşurării alegerilor prezidenţiale din luna mai

News.ro acum 4 ore
Guvernul a adoptat, joi, un buget în sumă de peste 1,186 miliarde lei, necesar pregătirii, organizării şi desfăşurării alegerilor pentru Preşedintele României din anul 2025. Guvernul a adoptat, joi, în şedinţă, o Hotărâre privind stabilirea bugetulu

Nicuşor Dan, despre o demisie a premierului Ciolacu: Nu e necesar în România, în momentul ăsta, un nou factor de instabilitate

News.ro acum o ora
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat joi, despre o demisie a premierului Ciolacu, că nu e necesar în România, în momentul ăsta, un nou factor de instabilitate, el arătând că dacă există în cadrul coaliţiei o mare înţelegere, deja negociată cu

Sorana Cîrstea nu a reuşit să treacă de Muchova în sferturi la Dubai

News.ro acum o ora
Sorana Cîrstea, locul 89 WTA, a fost eliminată, joi, în sferturile de finală ale turneului de categorie WTA 1000 de la Dubai. Românca a fost învinsă de sportiva cehă Karolina Muchova, locul 17 WTA şi cap de serie 14, scor 6-2, 7-5. Meciul a durat o

Preşedintele brazilian Lula îl critică pe Trump: Încearcă să pozeze drept împărat al lumii

Mediafax acum 4 ore
„Democraţia câştigată după cel de-al Doilea Război Mondial este un parametru şi un exemplu al celei mai bune guvernări pe care am avut-o în ultimii 70 de ani, dar (Trump), prin modul său de a acţiona, încearcă să pozeze în împăratul lumii”, a declar

Anunțul ÎCCJ Au fost desemnați cei 5 judecători care care vor face parte din Biroul Electoral Central pentru alegerea Președintelui României!

Ziua Constanta acum 5 ore
Înalta Curte de Casație și Justiție a anunțat astăzi, 20.02.2025, numele celor 5 judecători care vor face parte din Biroul Electoral Central pentru alegerea Președintelui României. Oficial de la ÎCCJ În conformitate cu dispozițiile art. 16 alin.

Vremea

București
acum

-5°
joi

-11°/-0°
vin.

-6°/-1°
sâm.

-6°/-1°
dum.

-4°/0°
Iasi
acum

-3°
joi

-4°/1°
vin.

-6°/-0°
sâm.

-6°/0°
dum.

-5°/1°
Constanta
acum

-3°
joi

-3°/2°
vin.

-3°/0°
sâm.

-2°/1°
dum.

-2°/1°
Cluj-Napoca
acum

-5°
joi

-6°/0°
vin.

-5°/1°
sâm.

-5°/2°
dum.

-2°/4°
Timisoara
acum

-4°
joi

-4°/3°
vin.

-3°/4°
sâm.

-3°/5°
dum.

-1°/6°