Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Satul uitat de lume

Publicat in Adevarul, miercuri 5 iulie 2006 ·

mămăliga. Uneori, în bucătăriile celor din Panu se găteşte şi fasole ori alte legume, însă aproape nimeni din sat nu se poate lăuda că are la masă carne ori alte bunătăţi. Satul e mămăliga. Uneori, în bucătăriile celor din Panu se găteşte şi fasole ori alte legume, însă aproape nimeni din sat nu se poate lăuda că are la masă carne ori alte bunătăţi. Satul e ascuns undeva printre dealurile din zona comunei Stănişeşti. Pe uliţa prăfuită se joacă puşti de toate vârstele, care se adună curioşi în jurul oricărei maşini care ajunge la ei în sat. Sunt murdari, cu picioarele goale şi îmbrăcaţi mai mult în zdrenţe. Aici, la noi, sunt mulţi băieţi. Eu am trei copii şi nici nu mai ştiu numărul nepoţilor, spune Vasile Ailincăi, unul dintre locuitorii satului. Într-una dintre casele dărăpănate nu există nici măcar pat. Cât despre alte piese de mobilier, nu se pune problema. O sobă şi o improvizaţie din scânduri care ţine loc de pat sunt singurele lucruri din camera joasă. Vreo trei micuţi cu vârste apropiate dorm pe scândurile goale. Puţin mai încolo, un alt bordei. O fetiţă de un an şi trei luni stă pe pământ. Este udă şi murdară, dar pare obişnuită cu acest lucru. Unghiile nu i-au fost de ceva timp tăiate. Se joacă cu pământ şi este murdară şi pe faţă. Mama e plecată, nu se ştie pe unde, de vreo trei zile, spune mătuşa fetiţei, care are grijă de micuţă aşa cum poate. În ceaunul de pe sobă fierbe fasole. De unde pâine sau ouă?, mai spune femeia. Situaţia este aceeaşi sau chiar mai rea şi în celelalte gospodării. Cele mai multe familii au mulţi copii şi puţine posibilităţi de a le oferi cele necesare. Printre cei mai înstăriţi se numără familia Vasîi. Sunt 13 suflete, înghesuite în două camere. Fata cea mare s-a măritat şi a adus, la rândul ei, pe lume doi copii. Ei sunt ceva mai norocoşi. Au 58 de oi şi câteva găini. Singurele surse de venit sunt munca cu ziua şi alocaţiile co

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO MAE, atenționare de călătorie pentru Franța: Incendiu de vegetație de proporții la Martigues. Focul se extinde rapid

HotNews acum 17 minute
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în Franța că joi seară, 17 iulie, s-a declanşat la Martigues (40 km de Marsilia), regiunea Bouches-du-Rhone, un incendiu de vegetaţie care se ex

ULTIMA ORĂ UE a aprobat al 18-lea pachet de sacțiuni contra Rusiei

HotNews acum 4 ore
UE a adoptat vineri al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Moscovei care prevede inclusiv un preț maxim pentru petrolul rusesc exportat, au declarat surse diplomatice pentru France Presse. „Avem acum un acord privind un al 18-lea pachet de sancțiun

„Mihaela Rădulescu este o victimă.” Dan Negru rupe tăcerea despre fosta lui colegă, după moartea lui Felix Baumgartner

Cancan acum o ora
Moatea prematură și fulgerătoare a lui Felix Baumgartner a întristat întreaga comunitate de pasionați, iubitori și practicanți ai sporturilor extreme, dar și anumite persoane publice din România. Empatizând cu drama prin care trece Mihaela Rădulescu

Grădină ZOO ilegală în Dâmbovița Amendă de 120.000 lei aplicată de Garda Națională de Mediu

Ziua Constanta acum o ora
Garda Națională de Mediu a descins în perioada 16-17 iulie 2025 la o grădină zoologică improvizată din localitatea Picior de Munte, comuna Dragodana, județul Dâmbovița, aparținând Internaţional Wildlife Foundation (IWF), și a constatat multiple nere

METEO Risc de inundaţii pe mai multe râuri din judeţele Suceava şi Botoşani / Avertizare hidrologică cod portocaliu şi cod galben

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Hidrologii instituie cod portocaliu şi cod galben de inundaţii pentru râuri din mai multe judeţe. Cel mai mare pericol este pe unele râuri mici din judeţele Suceava şi Botoşani, transmite News.ro. Ur

Un magazin din București a fost cuprins de flăcări. Focul s-a extins la terasa unui hotel

Ziua Constanta acum 3 ore
Un magazin din București, de pe Șoseaua Virtuții, a fost cuprins de flăcări, vineri dimineața. Incendiul s-a extins la terasa unui hotel, potrivit știripesurse.ro. Pompierii din cadrul ISU București - Ilfov intervin vineri dimineața pentru a stinge

Intervenții chirurgicale ortopedice, realizate la Spitalul CFR Timișoara

Timpolis acum 43 minute
Foto: SPitalul CFR Timişoara În premieră, la Spitalul Clinic CF Timișoara se fac operaţii ortopedice, după ce, în luna iunie, în cadrul acestei unități sanitare a fost înfiinţat Compartimentului de Ortopedie, ca parte a Secției de Chirurgie Generală

FOTO Cu cine merge Nicușor Dan în vizita oficială din Germania / Imagini din avion

HotNews acum 3 ore
Președintele Nicușor Dan a plecat vineri, 18 iulie, într-o vizită externă în Germania. Alături de președinte se află vicepremierul Dragoș Anastasiu, miniștrii USR Oana Țoiu (Externe), Ionuț Moșteanu (Apărare), Radu Miruță (Economie) și președintele

VIDEO Primarul Chişinăului, interzis în România, replică pentru Oana Țoiu. „Vreau dovadă că ar exista ceva”

HotNews acum o ora
Primarul Chişinăului, Ion Ceban, care are interdicţie cinci ani să intre pe teritoriul României, a respins acuzațiile aduse de ministra română de externe, Oana Ţoiu, conform căreia edilul are „legături complicate” cu Moscova. Ministerul român de Ext

Zelenski spune că el şi Trump lucrează la un „mega-acord”: SUA ar urma să cumpere drone din Ucraina

News.ro acum o ora
Preşedintele Donald Trump şi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski iau în considerare un acord care prevede achiziţionarea de către Washington a unor drone ucrainene testate pe câmpul de luptă în schimbul achiziţionării de arme din SUA de către

Vremea

București
acum

26°
vin.

15°/27°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/37°
lun.

23°/39°
Iasi
acum

19°
vin.

15°/21°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

25°
vin.

17°/27°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

14°/22°
sâm.

13°/24°
dum.

17°/29°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

22°
vin.

13°/26°
sâm.

15°/31°
dum.

18°/35°
lun.

22°/40°