Mi-a povestit acum cîţiva ani "o sursă ce doreşte să-şi păstreze anonimatul" cum a decurs prima vizită a unei delegaţii oficiale româneşti într-o ţară UE la cîteva săptămîni după alegerile din 1996, cîştigate (îşi mai aminteşte cineva?...) de Convenţia Democrată. Ţărăniştii îşi aranjaseră cu cîteva luni înainte o vizită "pe linie de partid" la fraţii lor întru creştin-democraţie din ţara cu pricina. Între timp însă, cîştigaseră alegerile şi ajunseseră la conducerea ţării. Aşa încît delegaţia de "lideri ai partidului", pregătită din timp, se transformase, prin voinţa (nesperată a) electoratului într-o delegaţie plină de persoane oficiale: preşedintele Camerei, prim-ministrul, vreo doi miniştri... Un reprezentant al ambasadei noastre de acolo le comunicase că, tehnic vorbind, dată fiind cîştigarea alegerilor şi schimbarea de statut din partid de opoziţie în partid de guvernămînt, vizita nu se mai poate desfăşura în condiţiile stabilite înainte, ca între "partide frăţeşti": domnul...escu, de exemplu, nu mai venea în calitate de preşedinte de partid, ci ca preşedinte de Cameră, iar protocolul cere ca un preşedinte de Cameră, aflat în vizită, să aibă o întîlnire cu omologul său din ţara-gazdă. "Păi parcă la ăştia e un comunist?!", a venit replica. "Nu mă văd cu el, că am probleme cu creştin-democraţii care ne-au invitat." (Ce-i drept, în ţara cu pricina preşedintele Camerei inferioare a Parlamentului era un om de stînga, care atunci se afla la guvernare.) Iar dl cutare, le-a mai explicat diplomatul, nu mai poate veni ca reprezentant al partidului, căci între timp a fost numit prim-ministru, ceea ce înseamnă că poate vizita o ţară străină numai la invitaţia omologului său, după procedurile diplomatice de rigoare şi cu protocolul cuvenit: primire oficială, gardă, măsuri de securitate etc. "Cum să nu vin?", a reacţionat compatriotul nostru. "De mult îmi doresc să văd ţ