Este o evidenta pentru toata lumea ca liberalii sunt impartiti in doua: aripa "Tariceanu" si aripa "Stolojan". Nu se stie, in schimb, ponderea exacta a fiecarei tabere in partid. Probabil un congres ne-ar lamuri si in aceasta privinta. In linii mari, lucrurile sunt limpezi. Mai sunt unii rebeli fara cauza prin PNL, precum Crin Antonescu, dar prezenta lor n-ar trebui sa surprinda intr-un partid cu vocatia scindarii, iar cand rupi painea in doua raman si firimituri. In spatele spectacolului mediatic destul de jalnic oferit de certurile din PNL, poate ca liberalii ar trebui apreciati. Nu pentru ca se cearta, ci pentru modul in care o fac.
Manati de o ura sincera, nedisimulata, isi trag cu sete unii la picioarele altora, fiecare stiind dinainte care ii sunt adversarii si care sunt cei care il vor duce in spatele liniei intai atunci cand va fi ranit. Nu exista diferente de stil majore intre certurile de la sedintele conducerii si cele care se poarta prin intermediul presei. Arsenalul este acelasi de fiecare data, lucru putin plicitisitor. Liberalii au o traditie indelungata in scindari, avand parte de ele chiar si atunci cand Bratienii conduceau partidul. Ce sa mai spunem de inceputul deceniului trecut, cand PNL s-a spart in nenumarate partidulete.
Pana la urma, au largit curtea ca sa incapa toata lumea, dar accesul la prajitura puterii a facut curtea din nou neincapatoare. Imbatraniti in certuri si scindari, liberalii nici macar nu par speriati ca o noua spargere a PNL i-ar putea duce din nou in opozitia extraparlamentara, cum au mai patit odata. Altfel nu-mi explic de ce Tariceanu i-a invitat pe disidentii din partid sa se duca la PD cu precizarea rautacioasa ca s-ar putea sa nu le placa. Ce-i drept, la PNL poti sa critici orice despre oricine. Democratie de partid cat cuprinde, chiar daca asta presupune si riscurile de a cadea in dizgratia conducerii de l
