Nu e o cifră rotundă, dar 4 iulie, sărbătorirea Zilei Independenţei SUA, este de obicei un moment de exprimare a solidarităţii, a unităţii naţionale. Steaguri, parade, artificii, oamenii se veselesc, e zi liberă şi nici o nemulţumire nu e atît de urgentă încît să strice serbarea.

Anul acesta, naţiunea e nemulţumită de ce fac şi de ce gîndesc cei care o conduc, dar nu se conturează vreo majoritate cu o direcţie clară. Ziua cînd se sărbătoreşte coerenţa cu trecutul e marcată de inconsecvenţele prezentului: politica preşedintelui este dezaprobată de majoritatea cetăţenilor, majoritate care contemplă cu uimire şi cu revoltă cum cetăţenii îmbrăcaţi în haine militare comit, la adăpostul legitimităţii conferite de uniformă, fapte abominabile. Posturile de televiziune au dat de urma unei anchete militare asupra abuzurilor săvîrşite de trupele din Irak: de data asta, se pare că doi soldaţi din regimentul 502 de infanterie au fost implicaţi în violul unei femei din Irak, pe care apoi au ucis-o, pe ea şi pe alţi trei membri ai familiei, doi adulţi şi un copil mic. Cadavrele au fost arse. Amănuntele acestei poveşti sinistre vin după ce s-a aflat că, în aprilie, la Hamdaniya şapte soldaţi şi un marinar au ucis un handicapat, iar în mai, patru soldaţi au împuşcat trei prizonieri adulţi, în împrejurimile oraşului Tikrit. Toate aceste investigaţii, care încearcă să străpungă bariera secretului despărţind acţiunile militarilor de curiozitatea civililor, lasă să se bănuiască existenţa mai multor abuzuri: ajung publice doar cele mai prost păzite.

Dată publicităţii, o notă a ambasadorului Statelor Unite în Irak rezumă detaliile unei vieţi trăite sub semnul pericolului, cu atît mai impresionantă, cu cît sobrietatea limbajului diplomatic elimină patetismul şi exagerările inerente unor abordări sentimentale. Personalul ambasadei se teme de toţi cei cu care are de-a face ş