* În România literară nr. 25, sub titlul "Dreptul de a greşi" (anunţat încă de pe copertă), Rodica Binder scrie o foarte binevenită corespondenţă despre ceea ce se numeşte, deja, "cazul (sau scandalul) Handke". Faptele sînt cunoscute: marele scriitor austriac (care a dezvăluit atrocităţile comise de musulmani în conflictul iugoslav) a fost "interzis" de Comedia Franceză, care urma să-i monteze una din piese - decizie precipitată şi de participarea lui Handke la funeraliile lui Miloşevici... Apoi scriitorul a fost propus pentru Premiul Heine (unul din cele mai prestigioase premii literare germane) dar, încă o dată, politica şi-a vîrît coada, tulburînd apele şi ducînd la demisia juraţilor care-l nominalizaseră pe scriitor... Regizorul Wim Wenders (care a colaborat cu Handke la cîteva din marile sale filme) a scris în apărarea sa, în timp ce Daniel Cohn-Bendit, fostul provocator, l-a comparat pe Handke cu... preşedintele iranian Ahmadinejad. (!) "Botho Strauss, eseist şi dramaturg, el însuşi un spirit provocator - scrie Binder -, înşiruind retoric întrebările într-un articol apărut în Frankfurter Allgemeine Zeitung sub titlul ŤCe rămîne din Handke», relevă deficienţele unei lecturi a operei prin ochelarii ideologiei şi ai corectitudinii politice. (...) Cert este că Ťpartida s-a încheiat», iar editorialiştii se grăbesc rînd pe rînd să deducă morala unei fabule amare: amestecul politicii în treburile literaturii a fost şi de astă dată, ca întotdeauna, unul nefast."
* Că artiştii nu sînt cei mai inteligenţi comentatori ai politicii o dovedeşte şi interviul (cotit, pigulit, scrîşnit, luat cu chiu, cu vai de Alexandra Olivotto) Vanessei Redgrave în acelaşi număr al R.l.; onestă, Olivotto povesteşte, în paranteze exasperate şi (auto)ironice, caznele prin care a trecut dialogînd cu dificila vedetă... Or, dacă părerile lui Redgrave despre arta actorului, filme, ci