Emil BRUMARU
Submarinul erotic
Editura Cartea Romaneasca
Colectia „Poezie“, Bucuresti, 2005, 120 p.
Submarinul erotic si Dilecta sint oaze de lirism autentic si rafinat in desertul poeziei noastre actuale. Emil Brumaru si Octavian Soviany apartin tagmei pe cale de disparitie a poetilor care nu coboara in strada, nu se multumesc sa descrie banalul cotidian in maniera banala, ci creeaza viziuni, pretuiesc la justa valoare sugestia si nu dau doi bani pe versurile univoce, socotesc ca poezia e alchimie, nu discurs jurnalistic ori refren hip-hop, ca in poezie contingentul trece purificat, derealizat, translucid, ca tranzitivitatea poeziei e de alta natura decit tranzitivitatea prozei, ca, in fond, nu exista poezie fara metafora, fara imaginatie a cuvintelor.
Unii vor replica desigur ca acesta nu e singurul mod de a scrie poezie, ca vremurile cer imperativ un cu totul alt tip de discurs liric, ancorat in realitate, transant, militant, motivat de o schimbare de sensibilitate. Totusi, ca sa constientizez „mizeria“ prezentului nu am nevoie de Cintece excesive sau de Europa, zece cintece funerare, imi e de ajuns ziarul sau emisiunea de stiri sau propriul meu simt de observatie. Valoarea extra-estetica a unor asemenea volume nu imi e prea clara, iar in privinta valorii estetice (despre care unii vor zice ca e un criteriu revolut de „judecare“ a literaturii) sint edificata... Cu riscul de a fi calificata ca desueta si inapta sa inteleg noua sensibilitate lirica marturisesc ca eu inca mai cred ca poezia inseamna evadare din contingent, voluptate a unor paradisuri artificiale, „produs de lux, nobila inutilitate“ (nu gingaveala democratica a dilemelor de discoteca), discurs pentru placerea discursului, imagine pentru placerea imaginii. Sintagme ca „borcane bine legate, bani pentru o saptamina“ nu-mi spun nimic. Si, in linii mari, prea pu
